Sorin-Cristian Mateescu – Declarație politică – ”Apel la decență politică în preajma Sărbătorilor Pascale!”

Adresată de către domnul senator: Sorin-Cristian MATEESCU

Circumscripţia electorală nr.14 Constanța

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Ședinţa Plenului Senatului României din 12.04.2023

Titlul declarației politice: ”Apel la decență politică în preajma Sărbătorilor Pascale!”

Doamnă/Domnule Preşedinte de şedinţă,

Stimaţi doamne și domni senatori,  

     Voi avea o scurtă declarație politică în care ținând cont că suntem în Săptămâna Patimilor aș dori, pe lângă urările de Paște binecuvântat pentru colegii nostri de rit catolic, protestant și neoprotestant care au sărbătorit cea mai mare sărbătoare a creștinătății acum câteva zile, să urez tuturor senatorilor creștin-ortodocși să avem cumpătare și să ne pregătim sufletește de această mare ocazie a vestirii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

     Consider, doamnelor și domnilor senatori, ca în această perioadă să dăm dovadă de cumpătare în afirmații politice care pot leza anumite valori creștin-naționale, să respectăm tradițiile și mentalitățile publice și să evităm populismul și demagogia în acțiunile noastre, dincolo de formațiunea politică din care provenim.

     Este cazul, chiar dacă nu credem sau credem în Divinitate, să avem o atitudine decentă și de respect reciproc atât ca și parlamentari dar ca și oameni ai acestui neam.

     Fie ca lumina acestei mari sărbători creștine să aducă armonie, calm și liniște sufletească fiecăruia dintre dumneavoastră. Un Paște binecuvântat tuturor !

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]