Sandu Mircea-Ionuț – Întrebare – Solicitare privind simplificarea și urgentarea procedurilor de obținere a avizului de mediu

Către: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

În atenția: Doamnei Ministru, Diana-Anda BUZOIANU,

De către Domnul senator: Mircea – Ionuţ Sandu

Circumscripția electorală: Nr. 20, Gorj

Grupul Parlamentar: A.U.R.

Subiect: Solicitare privind simplificarea și urgentarea procedurilor de obținere a avizului de mediu

Stimată doamna Ministru,

Vă adresez prezenta solicitare în calitate de senator, având în vedere numeroasele sesizări primite din partea autorităților locale, investitorilor și proiectanților, cu privire la blocajele administrative generate de procedura anevoioasă de obținere a avizului de mediu.

În forma actuală, procesul de emitere a avizului este adesea greoi, lipsit de predictibilitate și împovărat de cerințe care depășesc cadrul legal. Sunt solicitate documente sau avize (precum avizul ISU) care nu au legătură directă cu evaluarea de mediu, iar comisiile responsabile condiționează emiterea avizului de existența acestora, blocând astfel întregul proces administrativ. Aceste practici nu doar că încalcă principiul legalității, dar generează întârzieri nejustificate în derularea proiectelor – fie ele publice sau private.

Situația de față pare a fi menținută intenționat, cu scopul de a întârzia proiecte, de a genera corupție și de a crea cadrul pentru solicitarea de foloase necuvenite din partea celor care doresc parcurgerea rapidă a procedurii. Această atmosferă de incertitudine administrativă afectează grav încrederea în instituțiile statului și creează un mediu neprielnic investițiilor.

Investițiile publice și private sunt vitale pentru dezvoltarea României și trebuie să se desfășoare într-un ritm operativ, nu să fie blocate de proceduri birocratice care nu au niciun scop real de protecție a mediului, ci doar tergiversează în mod artificial. Procedura de obținere a avizului de mediu trebuie să fie clară, cu documente bine definite, fără ca un aviz să fie condiționat de existența altuia care nu are relevanță directă.

Totodată, considerăm că se pot introduce prevederi legislative care să permită exceptarea anumitor categorii de construcții de la această procedură, în funcție de riscurile generate, funcțiunea și suprafața imobilului.

Pentru aceste situații, se pot realiza modificări în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții sau în alte reglementări aferente, pentru a preciza clar care construcții nu necesită parcurgerea procedurii de mediu. Acest demers ar duce la debirocratizarea reală a procesului de autorizare.

Vă solicit, în regim de urgență:

1. Simplificarea procedurii de obținere a avizului de mediu și stabilirea clară, prin ordin de ministru sau alte reglementări administrative, a documentelor necesare, eliminând cerințele abuzive care nu au temei legal;

2. Stabilirea unor termene ferme și scurte de emitere a avizelor;

3. Analizarea posibilității exceptării unor categorii de construcții de la obligativitatea obținerii avizului de mediu, așa cum deja se aplică în cazul avizului ISU;

Vă rugăm să reveniți cu un răspuns oficial cu privire la cele solicitate și să dispuneți de urgență măsurile necesare, având în vedere impactul negativ major asupra dezvoltării economice și sociale generat de aceste blocaje administrative artificiale, menținute adesea din interese locale.

                               

Distribuie acest articol!