Sandu Mircea Ionuț – Declarație politică – Ce facem cu primăriile băgate în faliment de stoparea unilaterală a unor proiecte de investiții?

Adresată de către domnul senator: SANDU Mircea – Ionuţ

Circumscripția electorală: Nr. 20, Gorj

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Titlul declaraţiei politice: Ce facem cu primăriile băgate în faliment de stoparea unilaterală a unor proiecte de investiții?

Stimați colegi,

De-a lungul timpului, una dintre marotele principale ale politicienilor care dețineau Puterea în România a ținut de faptul că investițiile în infrastructură sunt cheia dezvoltării economice a României. Românilor li s-a explicat doct că și celebrele terenuri de fotbal în pantă, şi căminele culturale sau bazinele de înot de la sate aduc şi ele beneficii: se creează locuri de muncă, sunt încurajate companiile românești, există câștiguri economice şi sociale pentru comunitățile unde sunt realizate. Pentru aceste investiții, recomandarea fermă a fost ca administrațiile locale să acceseze fonduri europene. Acolo unde nu s-a putut fie din cauza incapacității de a scrie proiecte sau pentru că nu mai erau bani, s-au inventat programe de investiții cu fonduri publice ale Guvernului României. S-a ajuns în cele mai multe cazuri de comune din țara noastră să existe proiecte în derulare care au valori mai mari decât bugetele pe 3 – 4 ani ale unității administrativ – teritoriale în cauză sau chiar de 30 – 40 de ani dacă ne referim la bugetele de investiții proprii.

Aparent, toate aceste lucruri descriu o logică firească. Problema apare atunci când aceste UAT-uri nu au fost capabile (din varii motive – uneori, nu din cauza lor) să abandoneze proiectele la care se înhămaseră. Având în vedere că lucrările erau executate sau companiile care derulau investițiile în cauză nu au vrut să renunțe la contracte, s-a ajuns în situaţia în care comune mici au intrat brusc în faliment fiind obligate de instanţe să achite milioane de euro. Sunt zeci de cazuri în ţară unde s-a pus poprire pe conturi şi unde se fac executări silite.

Mai rău, decizia unilaterală a Guvernului Bolojan (PSD – PNL – USR – UDMR) de a centraliza proiectele în funcţie de gradul de implementare va produce un efect similar. Nicio companie care a executat vreun proiect – fie ele finanţat prin PNRR, fonduri structurale sau „Anghel Saligny” – nu va accepta denunţarea unilaterală a contractului şi se va orienta împotriva primăriei partenere până nu demult. Cele câteva zeci de cazuri de conturi blocate şi datorii explozive vor deveni brusc sute, dacă nu cumva vor depăşi bariera de o mie de astfel de situaţii.

Mai ales că, reamintesc, chiar actuala Putere se laudă că nu există unitate administrativ – teritorială care să nu aibă astfel de proiecte.

Premierul Bolojan a invocat drept posibilă soluţie mutarea proiectelor pe fonduri structurale aferente exerciţiului bugetar 2021 – 2027 al UE. Poate fi o variantă cel mult parţial aplicabilă. Asta pentru că: a) procedurile trebuie derulate de la început şi durează; b) nu întotdeauna un proiect se pliază perfect pe criteriile din apelurile de proiecte; c) în foarte multe situaţii, s-au demarat proceduri juridice din partea contractorilor care nu mai pot fi oprite etc.

Întrebarea rămâne: şi, totuşi, ce facem cu primăriile cu conturi blocate care nu au bani de salarii sau măcar de hârtie igienică? Logica dictează că datoriile ar trebui eşalonate şi, că în astfel de situaţii (de ordinul zecilor în acest moment), era bună folosirea fondului de rezervă al Guvernului. Problemă dublă: nici legislaţie pentru eşalonare nu există, nici fond de rezervă nu mai avea „graţie” unicului şi inegalabilului Marcel Ciolacu.

Această realitate a primăriilor mici aflate de facto în faliment sau incapabile să-şi asigure funcţionarea conduce la ideea că aşa zisa reformă a Guvernului privind numărul de posturi din administraţia locală reprezintă praf în ochi, pentru că nu va rezolva nimic. E doar o formă de escapism din partea unor guvernanți cărora le fuge pământul de sub picioare şi apelează la metoda clasică de a arunca oala pe perete pentru a vedea ce se lipeşte. Soluţia structural corectă este aplicarea ideii Alianţei pentru Unirea Românilor de a face reorganizare administrativ – teritorială astfel încât să nu mai existe UAT-uri sub 10.000 de locuitori. Moment în care, este de presupus, bugetele proprii ale noilor structuri teritoriale ar putea suporta chiar şi şocul unor astfel de blocaje financiare.