Adresată: Ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, domnul Ambrozie Irineu Darău
De către domnul senator: Marius-Valentin ROMAN
Circumscripția electorală: nr. 10, Buzău
Grupul parlamentar: ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
Obiectul interpelării: Măsurile privind identificarea produselor neconforme importate din țările Mercosur
STIMATE DOMNULE MINISTRU,
Semnarea de către România a acordului Mercosur a fost anunțată drept un mare succes și un element care va contribui la diversificarea piețelor de desfacere pentru produsele românești. Totuși, au existat și există voci critice care denunță acest acord și care spun că piața europeană și, implicit, cea românească vor fi invadate de produse, mai ales agricole, din țările sud-americane, lucru care va afecta producătorii autohtoni.
Recent, autoritățile bulgare au identificate un transport de floarea-soarelui venit din spațiul Mercosur care nu corespunde standardelor de calitate practicate în spațiul UE, fiind identificate pesticide si chimicale neacceptate în procesul de prelucrare.
Luând in considerare cele prezentate mai sus, vă solicit, domnule ministru, să ne răspundeți la următoarea întrebare:
Care sunt masurile concrete pe care ministerul pe care îl conduceți le implementează pentru ca piața românească și consumatorii români să fie protejați de bunuri și produse neconforme care pot ajunge în România din spațiul Mercosur?

Comments are closed