Rodica Boancă -Interpelare – Posibile practici torționare la spitalul “Sfântul Spiridon” din Iași

INTERPELARE

Adresată: Domnului Prim- Ministru al României, Nicolae Ciucă,

De către: Senator Rodica Boancă

Circumscripția: nr. 23, Ialomița

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 01.03.2023

Obiectul interpelării: posibile practici torționare la spitalul “Sfântul Spiridon” din Iași

Stimate domnule Prim- Ministru, Nicolae Ciucă,

          Aș fi adresat această interpelare ministrului sănătății sau ministrului afacerilor interne, însă problema este atât de gravă încât sunt necesare măsuri la cel mai înalt nivel. Este vorba de montarea dispozitivelor medicale care proveneau de la persoane decedate.

          Astfel, situația scoasă la iveală la Spitalul “Sfântul Spiridon” din Iași aduce în atenție posibile practici torționare, total nefirești și fără nicio legătură cu scopul actului medical sau cu jurâmântul lui Hipocrat. Pacienților li se administra medicamentație care încetinea ritmul cardiac, iar în urma analizelor reieșea necesitatea montării dispozitivelor medicale care proveneau de la persoane decedate.

În această situație, vă rog să dispuneți de urgență verificări la toate spitalele din țară în care se montează astfel de dispozitive (Cluj-Napoca, Tg. Mureș, Timișoara etc).

În contexul celor prezentate mai sus, conform prerogativelor dumneavoastră și în baza atribuțiilor conferinte de funcția pe care o dețineți, vă solicit să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Care este numărul de dispozitive medicale de acest tip importate in ultimii 5 ani, defalcate pe ani? Ce spitale au comandat aceste dispozitive?
  2. Cine stabileste programul operator în aceste spitale? Câte operații au fost efectuate cu acest scop? Cine aprobă efectuarea acestui tip de intervenții? Cum se ține evidența acestora, a materialelor folosite, cui se raportează interventiile (către ce instituții)?
  3. Câte operații au fost efectuate și câte dispositive au fost montate pacienților suferinzi?
  4. Intenționați să extindeți verificările și asupra altor tipuri de dispozitive?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]