Rodica Boancă – Interpelare – Limitarea libertății presei, un precedent periculos pentru democrație

Adresată: Domnului Prim- Ministru al României, Nicolae Ciucă

De către: Senator Rodica Boancă

Circumscripția: nr. 23, Ialomița

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 16.03.2021

Obiectul interpelării: limitarea libertății presei, un precedent periculos pentru democrație

Stimate domnule Prim- Ministru, Nicolae Ciucă,

De aproximativ 2 ani, trăim vremuri tulburi. Au fost măștile, drojdia și vaccinurile, acum benzină, ulei și pastile de iod. A fost pandemia, acum este războiul, și am putea să dăm vina pe ele, însă în spatele acestora stau avalanșele de știri false și dezinformare, multe venite din surse oficiale. Sub presiunea schimbărilor permanente în viața socială, românii au devenit din ce în ce mai sceptici în a crede informațiile reale și la fel de nepregătiți în a le verifica pe cele false.

Am văzut preocuparea dumneavoastră în a stopa propaganda rusă și am aplaudat decizia de a interzice canelele Sputnik. Aș adăuga pe această listă si G4Media sau Aktual24, din aceleași considerente, propagandă rusă sau dezinformare în masă. Însă, ca fost jurnalist încerc să rămân echidistantă și încerc să nu calc linia fragilă care poate devia ușor în cenzură.

De asemenea, cu îngrijorare am văzut și faptul că, Guvernul vrea să creeze o platformă media pentru verificarea știrilor și pregătește o colaborare cu un ONG cu un trecut marcat de scandaluri politice, pentru a pune la punct termenii-cheie care vor fi folosiți în campania de verificare a știrilor. Din primele informații apărute, orice articol care ar asocia Guvernul, persoana dumneavoastră, președintele Klaus Iohannis și o serie de miniștri cu un context de „corupție”, ,,șantaj” sau „incompetență” ar fi suspect de ,,fake news”. Pasul următor ar fi punerea etichetei de „propagandă rusă” celor care vor fi identificați cu respectivii termeni-cheie iar articole cenzurate, șterse și ulterior publicațiile interzise.

O astfel de măsură ar fi un precedent periculos pentru democrație, deoarece jurnaliștii ar putea ajunge în situația de a scrie cu teamă despre cazurile de corupție sau incompetență din instituțiile statului român, iar Platforma respectivă, gestionată de un ONG manageriat de persoane fără niciun fel de cunoștințe în domeniul științelor politice, s-ar putea transforma într-un instrument care va pune presiune pe jurnaliști. 

Astfel, conform prerogativelor dumneavoastră și în baza atribuțiilor conferinte de funcția pe care o dețineți, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:

  1. Care este lista cu site-urile/publicațiile care sunt sau urmează să fie interzise pe motiv de răspândire a informațiilor false?
  2. Care este momentan mecanismul de delimitare a știrilor false?
  3. Există un proiect privind crearea platformei pentru verificarea știrilor pe baza colaborării cu Global Focus Center?
  4. Care sunt cuvintele cheie după care o stire urmează sa fie considerată “fake news” sau “propagandă rusă”?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită partidelor aflate la guvernare să renunțe la propunerea de creștere cu 60% a impozitului pe dividende și cu 80% a TVA-ului pentru industria HORECA, măsuri fiscale care ar afecta dramatic antreprenorii români. „În loc să procedeze la debirocratizare, la reducerea […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a strâns la nivel național, precum și din diaspora, peste 2 milioane de semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României. „Românii nu îl mai vor pe Klaus Iohannis. Această campanie s-a bucurat de o largă susținere […]
Către: Domnul Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății Domnul Attila-Zoltán Cseke, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Adresată de către: Senator Adrian Costea Circumscripţia electorală: 23 Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) Obiectul întrebării: Deficitul de medici de familie în România Data: 22 iunie 2022 Stimați Domni Miniștri, […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Dorinel Cosma Circumscripţia electorală: Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 22.06.2022 Obiectul întrebării: Controalele la  societățile comerciale ce practică arderi ilegale de deșeuri Stimate domnule Ministru, Pe 14 aprilie au avut loc […]
 Adresată:  Domnului ministru Carol Eduard NOVAK, Ministrul Sporturilor De către:  Domnul Senator Sorin Cristian MATEESCU  Circumscripţia electorală nr.14 Constanța,  Grupul  Parlamentar  AUR – Senat  şi prezentată în şedinţa Plenului din 22.06.2022 Obiectul întrebării : situația în care fostului mare fotbalist  Stelian Carabaș  i s-a îngrădit dreptul […]
Adresată: Domnului Ministru al Transporturilor Și Infrastructurii, Sorin Mihai GRINDEANU De către: Senator Andrei BUSUIOC Circumscripția electorală: NR. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Obiectul întrebării: Probabilitatea dezvoltării unui drum de mare viteză pe ruta Tișița- Vama Albița. Data: 22.06.2022 Stimate domnule ministru, Sorin […]