Rodica Boancă – Interpelare – Discriminarea handbalistelor din lotul național al României

Adresată: Domnului Ministru al Sportului– Carol Eduard Novak

De către: Senator Rodica Boancă

Circumscripția: nr. 23, Ialomița

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 26.10.2022

Obiectul interpelării: discriminarea handbalistelor din lotul național al României

Stimate domnule Ministru, Carol Eduard Novak,

          Campionatul European de handbal feminin este competiția oficială pentru echipele naționale de handbal  senioare din Europa și are loc o dată la doi ani. Pe lângă încoronarea campioanelor europene, turneul servește și ca turneu de calificare pentru Jocurile Olimpice și Campionatul Mondial. Echipa națională a României a participat la toate ediţiile Campionatului European cu o singură excepţie (2006), cel mai bun rezultat fiind medalia de bronz din 2010.

          Anul acesta, echipa națională a României are mari șanse la o medalie europeană, însă Federatia Europeană de Handbal (EFH) le pune piedici. Federația Europeană a luat decizia condiționării participării la Campionatul European de prezentarea de către jucători a certificatului verde care să ateste că s-au vaccinat împotriva COVID-19. O decizie absurdă și total lipsită de fair-play, mai ales în condițiile în care OMS a declarat oficial încheiată pandemia de coronavirus.

          Nu toate jucătoarele au acceptat însă constrângerea vaccinării pentru a juca, poate de frica ”morții subite”, poate din principiu, poate din alte cauze personale, iar condiția impusă de EHF echivalează cu limitarea nepermisă a drepturilor lor de a-și exercita în mod liber activitățile competiționale și depășește granița dintre activitatea sportivă și viața personală. Astfel, 8 dintre handbalistele convocate la echipa națională nu vor putea participa din cauza deciziei personale de a nu se vaccina și nu pot pune umărul la mult-dorita medalie europeană.

          În aceste condiții, pe lângă susținerea publică a echipei naționale de handbal și dreptului ei de a juca în formulă completă, necondiționat, la Europenele de luna viitoare, conform prerogativelor dumneavoastră, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:

  1. Care a fost poziția dumneavoastră și a Ministerului Sportului față de abuzul EHF?
  2. Cum ați sprijinit sportivele care au refuzat vaccinarea impusă de forul european?
  3. Ați solicitat Federației Române de Handbal boicotarea Campionatul European de handbal feminin 2022?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

               Adresată de către domnul senator: Gheorghe Adrian CĂTANĂ Circumscripția electorala:  nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Sedința Senatului din data de: 29.03.2023 Titlul declarației: Petre Daea, un bufon care trebuie să plece acasă. 10 milioane Euro pentru o ţară întreagă, cea mai […]
Adresată:  Domnului Nicu MARCU, președinte al Autorității Naționale de Supraveghere Financiară De către: Senator Andrei BUSUIOC Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 29/03/2023 Obiectul întrebării: Acoperirea despăgubirilor de către firmele de asigurări în situația producerii unor cutremure majore. Stimate domnule […]
Adresată: Doamnei Ministru al Educației Naționale- Ligia Deca De către: Senator Rodica Boancă Circumscripția: nr. 23, Ialomița Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: cumulul sporului de doctorat cu cel de grad didactic în învățământul preuniversitar Stimată doamnă Ministru, […]
Adresată: Domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila De către: Senator Rodica Boancă Circumscripția: nr. 23, Ialomița Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: situația medicilor de familie la nivel național Stimate domnule Ministru Alexandru Rafila,                 La începutul săptămînii […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: Situația privind importul deșeurilor Stimate domnule Ministru, Gestionarea deșeurilor reprezintă o problemă majoră pentru mediul […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: Combaterea secetei și protejarea mediului în regiunea Valea Prutului Stimate domnule Ministru, În ultimii ani, […]