
Adresată: Domnului Prim-Ministru, Luca Niculescu
De către: deputat Pușcașu Lucian Florin
Circumscripția electorală nr.35, Suceava
Obiectul interpelării: Aportul vântului este principala sursă de energie a României astăzi! Cine răspunde pentru întârzierile istorice privind deschiderea unor noi surse de energie în România ?
Domnule Prim-Ministru,
În ultima perioadă, aportul vântului a devenit principala sursă de energie în această perioadă de toamnă mai rece, fără nuclear, și cu apă și soare puține.
Eolienele au fost prima sursă de generare de energie electrică în 7 zile din ultimele 14 în România, iar progonoza de vânt pentru săptămâna viitoare este și ea încurajatoare. Putem spune că România este astăzi” în bătaia vântului”!
În perioada 15-29 octombrie, deci timp de două săptămâni, eolianul a fost prima sursă de generare de energie electrică din România în jumătate din timp. Calculul a fost făcut pe baza comparațiilor de putere medie zilnică debitată în SEN între sursele de generare din România în această perioadă.
Potrivit acestora, în jumătate din intervalul analizat, eolianul a fost prima sursă de generare de energie electrică a țării.
Ca o medie a acestei perioade, turbinele eoliene au asigurat o putere medie zilnică în sistem de 1.244 MW, destul de apropiată de cea a celor două reactoare nucleare a căror lipsă o resimțim atât de acut acum – cele două unități au 1.400 MW brut adunate. Cea mai mare putere medie zilnică a turbinelor eoliene a fost, în această perioadă, în data de 19 octombrie, cu 2.546 MW putere medie debitată, foarte departe față de cei 1.300 MW aproximativ cât au avut în acea zi centralele hidro și cele pe gaze, următoarele surse.
Eolienele au asigurat atunci aproape 40% din producția națională de energie și 41% din consum.
În acea zi, România a fost exportator net de energie electrică, cu 275 MW putere. La polul opus, în data de 25 octombrie, aportul eolian a scăzut la doar 3% din consum și 4% din producție, iar în acea zi – a fost duminică –
importul mediu al zilei a fost la aproape 1.200 MW.
Capacitata instalată în eolian în România este de 3.300 MW.
Statul român a investit sume masive în trecut în hidrocentrale, însă lucrările au fost sistate fie din lipsă de fonduri, fie din cauza declarării zonelor respective drept arii protejate. Recent, Parlamentul a adoptat modificări legislative pentru deblocarea a șapte proiecte hidroenergetice strategice:
Răstolița (județul Mureș): Proiect finalizat în proporție de peste 90%, dar blocat succesiv în instanță din cauza impactului asupra mediului.
Bumbești – Livezeni (Defileul Jiului): Finalizat în proporție de aproape 98%, cu peste 160 de milioane de euro deja investiți.
Pașcani (pe râul Siret): O investiție începută în 1985 și realizată în proporție de circa 80%, tehnic nefinalizată de peste 40 de ani.
Surduc – Siriu (pe râul Bâsca): Proiect de anvergură lăsat în paragină sau cu ritm de execuție extrem de lent:
Cerna – Belareca: Proiect sistat în faze parțiale de execuție.
Cornetu – Avrig / Căineni: Amenajare pe râul Olt cu lucrări începute și neterminate.
Cerna – Motru – Tismana: Extinderi ale complexului hidroenergetic care nu au mai primit finanțare guvernamentală susținută timp de decenii.
România are la dispoziție miliarde de euro destinate tranziției energetice și producției de energie regenerabilă, însă absorbția efectivă în zona hidro este îngreunată:
Fondul pentru Modernizare al UE: România a primit aprobări pentru tranșe de sute de milioane de euro (peste 1,3 miliarde de euro alocate per total pe diverse axe energetice), destinate stocării și energiei verzi, dar banii au fost cheltuiți extrem de lent din cauza lipsei proiectelor mature și a ghidurilor de finanțare întârziate.
Hidrocentralele sunt capabile să asigure cel mai mic cost de producție pentru energia electrică din România si pot contribui la ieftinirea energiei electrice pentru populatie si companii.
Închiderea centralelor pe cărbune reprezintă unul dintre cele mai costisitoare subiecte economice și strategice pentru România. Această tranziție nu a adus doar pierderi financiare directe, ci a pus sub presiune securitatea energetică a țării. Practic, ne-am pierdut independența energetică și am devenit importator net de energie. Am pierdut capacitățile de producție ale României.
România a închis treptat mii de megawați (MW) în ultimul deceniu fără a pune la timp capacități echivalente în loc (de exemplu, centrale moderne pe gaz sau parcuri mamut de regenerabile cu stocare).Închiderea accelerată a grupurilor energetice pe cărbune a lăsat goluri uriașe în perioadele de vârf de consum (iarna sau în timpul secetelor severe care afectează hidrocentralele). Pentru a
evita un colaps total al rețelei (blackout), România a devenit dependentă de importurile de energie electrică din țările vecine. Această energie importată în momentele critice este adesea extrem de scumpă, generând ieșiri masive de capital din economie și umflând facturile consumatorilor.
Față de această situație vă adresez următoarea interpelare: Aveți în vedere trimiterea Corpului de Control al Primului-Ministru pentru stabilirea vinovaților privind afectarea securității energetice a României? La ce dată veți deschide noi capacități de producere a energiei?