Ringo Dămureanu – declarație politică – “Sănătatea craiovenilor şi a tuturor oltenilor, prioritatea noastră zero!”

“Sănătatea craiovenilor şi a tuturor oltenilor, prioritatea noastră zero!”

Am deplâns, săptămâna trecută, plecarea prematură dintre noi a mamei mele şi am ţinut împreună, în Parlament, momente de reculegere pentru victimele bolilor incurabile, pentru care sistemul de sănătate încă nu a găsit soluţii.

Sistemul nostru public de sănătate, de cele mai multe ori, uită să pună în centru omul, pacientul, iar asta ne costă foarte mult în plan afectiv şi social.

Cazurile de urgenţă cer un sistem performant care să le trateze.

Patologiile cu grade ridicate de mortalitate au nevoie de noi soluţii tehnice şi medicale care să reducă suferinţa şi să readucă speranţa.

Grupurile sociale vulnerabile au nevoie de acces facil la asistenţa medicală.

Două milioane de locuitori din Craiova şi judeţele Olteniei – Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi – aşteaptă rândul la asistenţa medicală de specialitate într-un spital regional nou, care le este promis de ani buni.

Pacienţii oncologici din Oltenia pot avea, în sfârşit, o clinică pentru diagnosticare şi tratare.

Pentru toate acestea voi susţine, alături de toţi colegii parlamentari din AUR, construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Craiova, până în 2026, şi vom vota Proiectul de Lege pentru aprobarea contractului de finanţare rambursabilă cu Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 368 milioane euro, suplimentar fondurilor europene nerambursabile.

Noul spital, cu clădiri de 7 etaje, având peste 800 paturi, va trata pacienţii critici şi cazurile care necesită tehnologie şi expertiză de nivel înalt.

El va avea centre pentru mamă şi copil, pentru pacienţi oncologici şi de radioterapie şi terapie intensivă, fiind organizat în 7 grupuri de specialităţi medicale, şi, în final, va înlocui actualul Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, fost spital regional.

Studenţii noştri de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova se vor putea bucura de noul lor spital didactic universitar.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat marți, 21 martie, la Parlament, dezbaterea cu tema „Legile educației – de la intenție la realitate”. La evenimentul organizat de AUR au luat parte specialiști în domeniul educației, reprezentanți ai sindicatelor, ai Patriarhiei Române, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai […]
AUR
Alianța pentru Unirea Românilor organizează în data de 21 martie 2023 de la ora 12:00, în sala Grupului AUR de la Camera Deputaților, o dezbatere cu tema: Legile educației – de la intenție la realitate. Comisia națională de specialitate din cadrul partidului organizează dezbaterea „Legile educației […]
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR și președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, a avut o întâlnire cu E.S. Ambasadorul Brândușa Predescu și echipa misiunii diplomatice a României la Sofia. Printre temele abordate s-a aflat situația culturală dificilă a comunității […]