Adresată:
Domnului Marcel-Ioan BOLOȘ, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
De către: Deputat Daniel-Răzvan BIRO
Circumscripția electorală: Nr. 28 Mureș
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 24.03.2025
Întrebare parlamentară: Situația bugetului alocat pentru cardurile educaționale în valoare de 500 de lei
Stimate domnule Ministru,
În timp ce plățile de zeci de mii de euro pentru sinecurile politice sunt, în continuare, în plată, problema cardurilor educaționale pentru sute de mii de familii nevoiașe ce pot fi ajutate, devine una stringentă – elevii de clasele primare și gimnaziu și preșcolarii, care provin din familii defavorizate și se încadrează în anumite condiții, ar trebui să primească cardurile educaționale în valoare de 500 de lei pentru a rechizite și haine.
Pe scurt, încărcarea cardurilor pentru anul școlar 2024-2025 a început în noiembrie 2024, în campania electorală, iar fostul ministru al Proiectelor Europene, Adrian Câciu anticipa că ar fi vorba despre 650.000 de mii de beneficiari.
Desigur, fondurile s-au epuizat rapid, Guvernul preferând să lase viitorul acestei țări – copii – la limita pauperizării, decât să găsească surse alternative de finanțare, precum impozitarea suplimentară a pensiilor speciale, eliminarea sinecurilor din sistem sau o mai bună colectare a datoriilor istorice către statul român!
Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi răspundeți următoarelor întrebări:
1. Care este numărul total de beneficiari ai cardurilor educaționale în valoare de 500 de lei, defalcat, pentru fiecare categorie școlară în parte și separat pentru Județul Mureș?
2. Care este bugetul alocat beneficiarilor de carduri educaționale?
3. De ce nu s-a prevăzut creșterea numărului de beneficiari pentru cardurile educaționale și ce soluții sunt pentru deblocarea rapidă a situației?
4. Câți beneficiari ai cardurilor educaționale sunt lipsiți, în prezent, de suma de 500 de lei, inclusiv în județul Mureș?
Solicit răspuns scris.
Comments are closed