Adresată:
Domnului Attila-Zoltán CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
De către: Deputat Daniel-Răzvan BIRO
Circumscripția electorală: nr. 28 Mureș
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 23.10.2025
Obiectul întrebării: Situația achizițiilor de echipamente de desalinizare a apei în localitățile afectate din Județul Mureș
Domnule ministru,
Guvernul României a alocat, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziționarea de echipamente de desalinizare a apei în localitățile afectate din Județul Mureș.
După cum este cunoscut, inundațiile cauzate de ploile abundente, dublate de incompetența și sinecurismul din arcul de guvernare, au dus la pătrunderea apei în salina de la Praid, ceea ce a determinat o creștere fără precedent a concentrației de sare în apa potabilă din localitățile Târnăveni, Fântânele și Suplac, acest fenomen provocând un dezastru ecologic major și lăsând mii de oameni fără acces la apă potabilă.
Având în vedere cele expuse, domnule ministru, vă rog să îmi comunicați următoarele:
1. S-au identificat surse alternative de apă, durabile și independente de pârâul Corund, prin procesul care ar fi trebuit să fie coordonat de Ministerul Mediului și Ministerul Dezvoltării, cu termen de 30 de zile?
2. Care este, în prezent, situația privind achiziția de echipamente de desalinizare a apei pentru administrațiile locale din județul Mureș?
Solicit răspuns scris.
Comments are closed