Adresată:
Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, ministrul Educației și Cercetării
De către: Deputat Daniel-Răzvan BIRO
Circumscripția electorală: nr. 28 Mureș
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 23.10.2025
Obiectul întrebării: România nu are o strategie națională reală de reducere a analfabetismului funcțional
Domnule ministru,
Potrivit Raportului Eurydice 2025, România a rămas, în ultimii zece ani, fără o strategie națională reală de reducere a analfabetismului funcțional, bazându-se, aproape exclusiv, pe proiecte temporare, precum ROSE, CRED, PNRAS – care au avut impact punctual și izolat, reușind, astfel, contraperformanța de a se plasa, alături de Bulgaria și Albania, în grupa statelor cu cele mai ridicate niveluri de analfabetism funcțional și cele mai slabe politici de sprijin pentru profesori.
Conform raportului menționat, măsurile de tip „ore remediale generale” nu sunt considerate instrumente strategice eficiente pentru reducerea proporției elevilor cu performanțe scăzute, din contră, măsurile pentru combaterea analfabetismului funcțional combină trei componente inexistente în sistemul educațional românesc, anume, prevenția, intervenția și compensara, nelimitându-se la activitățile de remediere incluse recent și generic în orar, cum este cazul măsurilor din România.
Având în vedere cele expuse, domnule ministru, vă rog să îmi comunicați, punctual, următoarele:
1. Care sunt măsurile prin care ministerul Educației și Cercetării încurajează angajarea de profesori specializați sau de asistenți pentru profesori?
2. De ce nu există, încă, în sistemul de învățământ, programe integrate, precum Startchancen în Germania, PROA+ în Spania sau DEIS în Irlanda, care să includă tutoring personalizat, mentorat și consiliere, ci nu ore generale de remediere?
3. Care sunt proiectele de incluziune și sprijin socio-economic, dezvoltate de ministerul pe care îl conduceți, în colaborare cu alte instituții, pentru a putea susține mese gratuite, transport școlar și echipe multidisciplinare cu psihologi și consilieri? Specificați bugetul alocat acestora.
Solicit răspuns scris.
Comments are closed