Adresată:
Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării
De către: Deputat Daniel-Răzvan BIRO
Circumscripția electorală: Nr. 28 Mureș
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 04.03.2025
Întrebare parlamentară: Câte dintre instituţiile de învăţământ din județul Mureș sunt încălzite, în această iarnă, cu lemne
Stimate domnule Ministru,
Situația învățământului românesc nu numai că este una dezastruasă, atât la nivelul resursei umane, a atractivității sistemului pentru tineri, a fondurilor alocate – să nu uităm că, în mandatul predecesorului ministru, doamna Deca, bugetul alocat educației a fost cel mai mic din istoria post-decembristă a României – cât și a realității de pe teren – școli insalubre, lipsite de avize de incendiu, cu toalete neconforme ori neracordate la un sistem de încălzire centralizat.
În acest context, domnule ministru, vă rog să îmi precizați:
1. Câte unităţi de învăţământ, cluburi de copii, colegii, grădiniţe sau şcoli din județul Mureș îşi asigură încălzirea în această iarnă prin intermediul centralelor pe lemne sau a sobelor?
2. Câte unităţi de învăţământ, cluburi de copii, colegii, grădiniţe sau şcoli din județul Mureș își asigură încălzirea în anotimpul rece prin intermediul centralelor pe motorină ori centralelor electrice?
3. Care este numărul angajaților care asigură funcţionalitatea şi mentenanţa sistemelor de încălzire, la nivelul instituţiilor de învăţământ din județul Mureș?
4. Câte unităţi de învăţământ din județ au o vechime a construcției mai mare de 50 de ani și unde se regăsesc acestea?
5. Câte unităţi de învăţământ, cluburi de copii, colegii, grădiniţe sau şcoli din județul Mureș au fost expertizate pentru a fi încadrate într-o clasă de risc seismic?
Solicit răspuns scris.
Comments are closed