Într-o Europă care își regândește ea însăși suveranitatea economică și strategică, România continuă să-și penalizeze propriile capacități de execuție. Firmele românești din construcții, transporturi și servicii publice sunt astăzi victimele unui stat care nu plătește la timp, dar impune agresiv taxe la termen. Un stat care nu onorează contractele, dar execută silit. Care nu protejează capitalul autohton, dar îl înlocuiește cu dependență externă. Această realitate nu mai poate fi ignorată. Este sistemică, documentată și devastatoare.
Firmele românești din construcții, furnizori de servicii și lucrări publice, se confruntă cu întârzieri cronice la plată din partea autorităților publice. Lucrări executate, recepționate, facturi emise – dar neplătite. În paralel, obligațiile fiscale, salariale și comerciale ale acestor firme rămân exigibile, iar neplata atrage sancțiuni severe: popriri, executări silite, insolvență, chiar răspundere penală. Potrivit datelor oficiale, peste 1.200 de firme românești au intrat în insolvență în ultimii trei ani din cauza neîncasării lucrărilor publice. În același timp, autoritățile contractante ignoră termenele legale de plată, iar ANAF aplică penalități și popriri fără a ține cont de sursa blocajului.
Potrivit datelor prezentate în dezbaterea publică organizată de AUR la Parlament, peste 200 de antreprenori au confirmat această practică. Iar analiza pieței arată că peste 40% din vânzările comerciale sunt afectate de întârzieri la plată, iar 52% din tranzacții se efectuează pe credit comercial – expunând firmele la blocaj financiar.
În Franța, Germania sau Polonia, subcontractorii beneficiază de conturi escrow, garanții de plată și mecanisme de compensare fiscală. În România, aceste instrumente sunt fie inexistente, fie nefuncționale.
Directiva 2011/7/UE, transpusă prin Legea 72/2013, impune termene clare: 30 de zile pentru plata facturilor de către autorități, cu posibilitate de extindere la 60 de zile doar în cazuri justificate și stipulate contractual. În practică, aceste termene sunt ignorate. Penalitățile de întârziere sunt simbolice, iar recuperarea creanțelor prin instanță durează ani de zile.
Codul fiscal și Codul de procedură fiscală prevăd sancțiuni dure pentru firmele care nu își achită obligațiile: dobânzi, penalități, popriri, insolvență, răspundere penală. Dar nu există nicio sancțiune reală pentru autoritățile care nu plătesc la timp.
Este un dezechilibru, juridic și moral, intolerabil.
Costurile sociale sunt uriașe: pierderi pentru creditori, concedieri, scăderea încasărilor bugetare, blocarea investițiilor.
Mai grav, capacitatea de execuție internă este grav afectată, iar România devine tot mai dependentă de marile capitaluri străine, inclusiv în acest domeniu strategic, sensibil. Anomaliile din această piață esențială pentru dezvoltarea României apar fie din partea marilor contractori care încasează sume imense din resurse publice dar omit să-și achite obligațiile față de subcontractorii autohtoni, fie chiar din partea unor autorități beneficiare care recepționează lucrări pe care nu le achită în condițiile contractate.
În scopul rezolvării acestei probleme pe care o considerăm extrem de importantă propunem următoarele măsuri de natura reglementărilor legislative:
- Modificarea urgentă a Contractului Național de Lucrări
prin introducerea unor clauze de protecție a subcontractanților, penalități automate pentru neplată și mecanisme de alertă timpurie.
Semnalăm aici vidul de reglementare și ignorarea riscurilor contractuale arătând că HG nr. 1/2018 nu conține prevederi explicite privind protecția subcontractanților.
Solicităm guvernului inițierea unui proiect de hotărâre pentru revizuirea contractului standard. - Crearea unui mecanism de garantare a plății
prin utilizarea de conturi escrow sau garanții de stat, care să asigure că fondurile ajung la executanții reali.
Remarcăm lipsa cadrului legislativ adecvat și nepreluarea bunelor practici europene și ne angajăm la elaborarea unui proiect legislativ pentru instituirea unui mecanism național de garantare lansând cu această ocazie un apel la susținere din partea tuturor colegilor parlamentari - Recunoașterea creanțelor asupra autorităților publice ca instrumente de compensare fiscală
cu norme clare și aplicabile, pentru stingerea obligațiilor fiscale ale firmelor afectate.
Aplicare fragmentară și neuniformă pe care o apreciem neacoperitoare prin Art. 167 Cod procedură fiscală, Legea 93/2023, Ordin 502/2024 ne obligă de asemenea la responsabilitate prin inițierea unui proiect de lege pentru extinderea compensării fiscale la creanțele comerciale certe. - Publicarea unei evidențe oficiale a firmelor afectate
considerând că transparență asupra sumelor restante și a autorităților debitoare poate deveni utilă ca soluție, acoperind vidul de reglementare și lipsa de transparență instituțională.
Și în acest caz vă propunem un amendament legislativ pentru instituirea unui registru național al creanțelor neplătite.
Stimați colegi,
România nu poate fi reconstruită cu firme falimentare și cu instituții absente. Nu putem cere performanță economică de la antreprenori pe care statul îi împinge spre insolvență. Nu putem vorbi despre suveranitate economică când capitalul autohton este sacrificat în numele pasivității administrative.
Este timpul ca statul român să devină un partener onest, nu un creditor selectiv abuziv și un debitor absent. Este timpul să protejăm capitalul românesc nu prin discursuri, ci prin mecanisme funcționale, prin legislație aplicabilă și prin voință politică.
Comments are closed