Raisa Enachi – declarație de presă -Investiţii marca PSD, sau când gândeşti cu ceea ce nu ai.

Prin declaraţia politică din 15 februarie 2022, deputatul AUR Raisa Enachi a reiterat existenţa unei probleme grave privind bugetul judeţului Vaslui.

„Bugetul judeţului Vaslui pentru anul 2022 este cu peste 46 de milioane de lei mai mare faţă de anul precedent, bani europeni nerambursabili. Fondurile europene au fost şi continuă să fie esenţiale pentru dezvoltarea comunităţilor locale, iar faptul că bugetul planificat al judeţului Vaslui nu atinge niciodată nivelul propus de investiţii (fapt demonstrat la cea mai recentă şedinţă a Consiliului Judeţean Vaslui) ne arată nivelul de incompetenţă al demnitarilor vasluieni.

Primarii din judeţul Vaslui s-au dovedit a fi experţi în a face promisiuni în timpul campaniilor electorale, însă în practică unii nu au reuşit să atragă fonduri europene, iar alţii le-au gestionat conform propriilor interese. Astfel ne dăm seama de lipsa majoră de oameni calificaţi la nivelul unităţilor administrativ teritoriale”, a precizat Raisa Enachi.

Doamna deputat a atras atenţia asupra faptului că numărul populaţiei în municipiul Vaslui scade de la o zi la alta, tinerii care absolvă şcoala părăsesc localitatea a doua zi după terminarea studiilor pe motiv că nu au unde munci.

Deputat AUR reaminteşte că judeţul Vaslui se menţine în topul naţional în ceea ce priveşte rata şomajului, consecinţele lipsei locurilor de muncă sunt dintre cele mai grave. Potrivit datelor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, în anul 2023, judeţul Vaslui va avea o rată a şomajului de 7,6%, având în vedere că la sfârşitul anului 2020, rata şomajului era de 7,32%. „Am putea acţiona înspre cooperativele agricole unde ştim că reprezintă o soluţie optimă în diminuarea migrării forţei de muncă. Doar investirea în construcţia unui depozit modern pentru păstrarea cerealelor, cu sistem integrat de morărit şi transformarea cerealelor în produse finite, aşa locuitorii din zona noastră ar avea posibilitatea să consume produse de panificaţie din cereale proprii nu din aluat congelat adus din import şi nu în ultimul rând s-ar crea un număr important de locuri de muncă”, a sintetizat deputat AUR.

La finalul declaraţiei sale politice, Raisa Enachi subliniază dorinţa îmbunătăţirii în mod continuu a condiţiilor de viaţă, sănătatea socială şi nivelul de trai, iar autorităţilor publice vasluiene le reaminteşte că una din obligaţiile principale este asigurarea unui trai decent pentru vasluieni, lucru ce nu poate fi realizat decât prin crearea locurilor de muncă.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]