Raisa Enachi – declarație de presă – Angajaţii Fabricii de Confecţii Bârlad SA îşi caută singuri dreptate în hăţişul unui sistem putred.

Câteva sute de angajate ale Fabricii de Confecţii din Bârlad au decis să înceteze în cursul zilei de luni lucrul, motivul fiind legat de inconveniente salariale.

Angajaţii care au recurs la această formă de protest sunt nemulţumiţi referitor la: normarea muncii, primirea tichetelor de masă şi a efectuării orelor de muncă şi în afara programului de lucru.

Fabrica de confecţii este o ruşine absolută. În afară de salariul jalnic, conducerea are o atitudine inacceptabilă faţă de personalul angajat.

Activitatea principală a fabricii Confecţii Bârlad SA este confecţionarea de cămăşi pentru bărbaţi, bluze de damă, cât şi echipament sportiv – tricouri fotbal pentru mărcile Umbro, Diadora – cămăşi de noapte, pijamale femei şi uniforme instituţionale.

Compania a trecut parţial de la confecţionarea cămăşilor destinate segmentului mediu, ca putere de cumpărare (de la 50-60 euro/bucată), la cel de lux (cu peste 150 euro/bucată), segment pentru care s-a construit un atelier cu dotări speciale şi tehnologii particulare.

Din totalul producţiei fabricii, numai 5 % este destinat pieţei din România, şi întrucât compania nu are comenzi interne, toată producţia merge către export.

Salariaţii fabricii nu doresc să-şi părăsească familia şi să muncească precum nişte sclavi, în străinătate. Și doar cei care muncesc în industria confecţiilor înţeleg perfect ce presupune o normă de muncă într-o fabrică cu profil textile.

Ne întrebăm de ce s-a ajuns în această situaţie, iar răspunsul ar trebui să îl căutăm la cine a administrat judeţul Vaslui din 1989 până în prezent, situaţie de fapt perpetuată chiar de acceptarea, cu prea mare uşurinţă, a celor 100 RON cu care s-a cumpărat un vot, neacordându-i importanţa necesară şi păstrând, astfel, în poziţii de decizie persoane total dezintersate de nevoile reale ale cetăţenilor.

Concluzia este că, ori cu PNL, ori cu USR, ori cu PSD, este aceeaşi hoţie! Nimic bun pentru populaţie, nimic nou, nimic util. Astfel, sunt întrunite toate condiţiile de întreţinere a degradării, care au permis nu doar continuarea, ci şi extinderea unui sistem corupt.

Sunt alături de români şi de cererile lor justificate!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MAI MULTE ARTICOLE

Către: Domnul Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății Domnul Attila-Zoltán Cseke, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Adresată de către: Senator Adrian Costea Circumscripţia electorală: 23 Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) Obiectul întrebării: Deficitul de medici de familie în România Data: 22 iunie 2022 Stimați Domni Miniștri, […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Dorinel Cosma Circumscripţia electorală: Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 22.06.2022 Obiectul întrebării: Controalele la  societățile comerciale ce practică arderi ilegale de deșeuri Stimate domnule Ministru, Pe 14 aprilie au avut loc […]
 Adresată:  Domnului ministru Carol Eduard NOVAK, Ministrul Sporturilor De către:  Domnul Senator Sorin Cristian MATEESCU  Circumscripţia electorală nr.14 Constanța,  Grupul  Parlamentar  AUR – Senat  şi prezentată în şedinţa Plenului din 22.06.2022 Obiectul întrebării : situația în care fostului mare fotbalist  Stelian Carabaș  i s-a îngrădit dreptul […]
Adresată: Domnului Ministru al Transporturilor Și Infrastructurii, Sorin Mihai GRINDEANU De către: Senator Andrei BUSUIOC Circumscripția electorală: NR. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Obiectul întrebării: Probabilitatea dezvoltării unui drum de mare viteză pe ruta Tișița- Vama Albița. Data: 22.06.2022 Stimate domnule ministru, Sorin […]
Către: Domnul Sorin Mihai Câmpeanu, Ministrul Educației Adresată de către: Evdochia Aelenei Circumscripția electorală: Nr. 14, Constanța Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) Ședința Senatului din: 22.06.2022 Obiectul întrebării: Clarificări cu privire la măsuri de prevenirea abandonului școlar Domnule Ministru, Proiectul „România Educată” a început […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 22.06.2022 Obiectul întrebării: Protejarea arborilor remarcabili Stimate domnule Ministru, România nu are, până la acest moment, o legislație […]