“România părăsită”
Se apropie postul Crăciunului, iar despre Crăciun se spune că este despre familie, despre iubire, despre dăruire şi multe altele.
Ceea ce contează de Crăciun nu e decorarea bradului, ci reunirea familiei.
Există o mică Românie, dincolo de graniţele ţării, unde se regăsesc semeni de-ai noştri, plecaţi de acasă din diferite motive. Românii noştri poartă cu ei povara neajunsurilor, lacrimi grele şi, cu speranţe în valize şi în suflet, au plecat spre necunoscut.
În ultimii ani, de Crăciun sau de alte sărbători, România este invadată de românii plecaţi în străinătate, care stau la cozi să intre în ţară.
“Hristos rămâne acelaşi an de an: discret, vertical, blând, smerit şi «neşifonabil», aşteptând ieşirea noastră din vacarmul anonim pentru a realiza cine este El cu adevărat: argumentul iubirii paterne a Tatălui ceresc faţă de noi, bezmeticii”. Iată identitatea pe care ne-o descoperă Crăciunul.
Din păcate, acum, noi, între molid şi brad, noi preferăm pinul. “Pinul de la card!”, ca să îl citez pe părintele Necula.
Paştele şi Crăciunul, în România, sunt cea mai bună opţiune! Nicăieri masa nu e atât de bogată, ca acasă!
Dragi români, veniţi acasă şi arătaţi-le România şi copiilor voştri!
Vestea naşterii lui Hristos răsună şi la Putna, şi la Oaşa, şi în Bucureşti, şi în Rădăuţi. Cel mai frumos cadou de Crăciun este reîntregirea noastră şi a familiilor noastre risipite în lume.
Cred, cu adevărat că, dacă vom continua să spunem povestea Crăciunului, să cântăm colindele lui Hruşcă şi ale lui Grigore Leşe, vom putea aduce bucurie şi pace în sufletele noastre!
Doamne ajută!
Nu există răspunsuri