Adresată:
Domnului Ilie BOLOJAN, Prim-ministru al României
Domnului Liviu Ionuț MOȘTEANU, Ministrul Apărării Naționale
Domnului Ciprian-Constantin ȘERBAN, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii
De către: Deputat Petru-Gabriel NEGREA
Circumscripția electorală: nr. 35 Suceava
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 07.10.2025
Obiectul interpelării: Clarificări privind participarea României la programul european SAFE (Security Action for Europe) și implicațiile financiare și strategice aferente
Stimate domnule prim-ministru, stimați domnilor miniștri,
Guvernul României a anunțat recent participarea țării noastre la programul european Security Action for Europe – SAFE, în cadrul căruia România ar urma să contracteze împrumuturi în valoare de 16,68 miliarde de euro.
Aceste fonduri sunt prezentate ca o oportunitate pentru modernizarea apărării și dezvoltarea infrastructurii strategice, însă lipsa de transparență privind condițiile de finanțare, criteriile de eligibilitate și impactul asupra datoriei publice ridică întrebări serioase.
Având în vedere dimensiunea acestui angajament financiar și importanța lui pentru securitatea și stabilitatea economică a României, vă rog să răspundeți punctual la următoarele întrebări:
1. Care sunt condițiile financiare exacte ale împrumutului contractat prin programul SAFE – nivelul dobânzii, perioada de grație, termenul de rambursare și costul total estimat pentru România până la maturitate?
2. Ce proiecte concrete a inclus Guvernul României în planul național transmis Comisiei Europene, cu ce valoare estimată fiecare, și ce parte din suma de 16,68 miliarde de euro este destinată apărării, respectiv infrastructurii de transport?
3. Sunt incluse autostrăzile A7 și A8 – proiecte de infrastructură civilă – în programul european destinat înzestrării militare? Ce criterii de eligibilitate au fost aplicate pentru a demonstra caracterul strategic al acestor investiții?
4. Care este poziția Guvernului față de restricțiile impuse de programul SAFE privind achizițiile comune și furnizorii din afara Uniunii Europene, în condițiile în care acestea pot limita cooperarea României cu parteneri strategici precum Statele Unite și Israelul?
5. Cum intenționează Guvernul să asigure controlul democratic și transparența utilizării fondurilor SAFE, având în vedere că programul este criticat chiar la nivelul Uniunii Europene pentru excluderea Parlamentului European din procesul decizional?
6. Ce impact bugetar și macroeconomic estimează Guvernul că va avea acest împrumut asupra datoriei publice și a deficitului bugetar în următorii ani, având în vedere nivelul actual ridicat al costurilor de împrumut ale României?
Dat fiind caracterul excepțional al sumei și implicațiile directe asupra independenței financiare și strategice a României, consider necesar ca Executivul să ofere răspunsuri clare, documentate și complete, astfel încât Parlamentul să poată evalua în cunoștință de cauză consecințele acestei decizii.
Vă rugăm să transmiteți răspunsul dumneavoastră oral și în scris.
Comments are closed