Petrișor Peiu, senator AUR: ”Cine se scuză se acuză! Inclusiv fratele actualului ambasador la Washington, discipol temeinic al baronului arogant și nepăsător Klaus Iohannis!”

”Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a dat surprinzător de prompt un drept la replică pozitiei mele privind amânarea intrării României în jurul datei de 31 martie 2025 în programul Visa Waiver, de acces al cetățenilor români în SUA fără vize cu scopuri turistice și de afaceri.

Rapiditatea neobișnuită a replicii, dată aproape instantaneu, în după amiaza de vineri, poate arăta pentru cineva familiarizat cu procedurile și circuitul hârtiilor dintr-un minister, că am atins un punct sensibil, sau că am ridicat bolovanul de pe mușuroiul de furnici.

Poziția mea o găsiți AICI. Am scris că o problemă din punctul de vedere al americanilor este cea a cetățenilor români care încearcă să treacă ilegal frontiera dintre Mexic și SUA. Pentru că aceștia sunt practic singurii cetățeni UE care încearcă să facă acest lucru și pentru că majoritatea provin din două-trei județe din sudul României autoritățile americane au suspiciuni rezonabile că ar fi vorba de trafic de persoane și grupări de crima organizată.

Replica MAI este tipică lipsei de transparență a autorităților. MAI spune în dreptul său la replică fie jumătăți de adevăr, fie răspunde pe lângă subiect, lăudându-se cu realizări pe care și eu le salut, însă au fost menționate în dreptul la replică fără să aibă vreo legătură cu problema ridicată de mine, de exemplu meritele MAI pe linie Schengen.

La punctul 1, MAI neagă în bloc așa-zisele mele “insinuări alarmiste” , pretinzând că acestea “riscă să prejudicieze eforturile României în consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii”, deși eu sunt doar un biet senator de opoziție și nu am alte calități oficiale.

Dimpotrivă, după cum a putut constata opinia publică, parteneriatul strategic cu SUA este pus în pericol chiar de reprezentanții coaliției de la guvernare, prin acțiunile lor.

La punctul 2, MAI se laudă cu combaterea crimei organizate, afirmând că “în cursul anului 2024, au fost destructurate 116 grupuri infracționale organizate, în cooperare cu parteneri interni și internaționali”.

Ca primă observație, afirmația este ruptă din context. Au destructurat 116 grupuri infracționale dintr-un total de 116 existente, sau dintr-un total de 2116?

Cel mai important de reținut este că MAI prezintă niște date generale privind crima organizată, având însă pretenția că ar răspunde punctual poziției exprimate de mine.

MAI nu precizează dacă măcar una singură dintre cele 116 grupări pe care le-a destructurat era din sudul țării și făcea trafic de persoane pe relația România – Mexic – SUA. Dacă MAI ar fi destructurat asemenea grupare, probabil că nu ar fi pierdut ocazia să se laude în dreptul la replică. Grupările care se ocupă în țară de alte infracțiuni, cum ar fi cămătărie, tâlhării, proxenetism ori de trafic de țigări cu țările vecine nu sunt relevante pentru acest subiect, ele au fost adăugate doar ca să dea bine datele statistice comunicate de MAI în dreptul său la replică.

De remarcat și că MAI adaugă că a destructurat grupările de crima organizată “în cooperare cu parteneri interni și internaționali”. Eufemismul “parteneri internaționali” este un mod de a spune că nu este vorba despre parteneri americani, pentru că dacă MAI ar fi destructurat o grupare de trafic de persoane în colaborare cu americanii cu siguranță că s-ar fi menționat așa ceva într-un drept la replică în care MAI respinge afirmația că nu a cooperat cu americanii în problema ridicată de mine.

De altfel eu nu puteam să am cunoștință despre lupta MAI cu grupările de crimă organizată de trafic de persoane la care m-am referit, din moment ce niciunul dintre membri acestora nu a fost ridicat de pe stradă în prezența televiziunilor, cum a fost cazul cu câștigătorul turului 1 al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie și niciun reprezentant al acestor grupări criminale nu a fost umilit și expus dispretului public, tot în prezența televiziunilor de către un reprezentant MAI, cum s-a întâmplat în aceste zile cu un susținător al câștigătorului turului 1 al alegerilor prezidențiale.

3. Acest punct este băgat de umplutură în dreptul la replică, pentru că nu are nicio legătură cu programul Visa Waiver. MAI se laudă cu realizările sale din domeniul Schengen. Îi felicit pentru Schengen.

4. La acest punct MAI este pe lângă realitate când susține că “Nu există în prezent nicio comunicare oficială din partea autorităților americane privind modificarea calendarului privind includerea României în Programul Visa Waiver”.

Cu o zi înainte de dreptul la replică al MAI Homeland Security, Departanentul pentru Securitate Internă al SUA a răspuns site-ului Hotnews din România că “reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver”. Consider că aceasta este o comunicare oficială a autorităților americane, despre care MAI pretinde că nu există. De asemenea, o altă sursă oficială și anume președintele interimar al României a declarat presei că a fost informat cu privire la această situație.

5. La punctul 5 MAI spune că România a fost evaluată favorabil de către autoritățile americane în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor tehnice ale programului și menționează consultări bilaterale la nivel înalt în iunie 2024 și o evaluare finală din octombrie 2024.

Nu contrazic afirmația MAI, însă amintesc că evaluarea a fost făcută de reprezentanții altei administrații americane și anume administrația Biden. Actuala administrație, după cum a informat și Homeland Security în răspunsul către site-ul românesc Hotnews reanalizează cererea României “în concordanță cu preocuparea administrației Trump pentru securitatea țării”. Așadar, sunt alte criterii de evaluare. Evaluarea pozitivă din partea autorităților americane, menționată de MAI în dreptul la replică nu mai este luată în considerare.

6. Punctul 6 este tipic pentru comunicarea cu jumătăți de adevăr a instituțiilor lipsite de transparență. MAI spune că datele din schimbul de informații cu autoritățile americane ar contrazice poziția mea, pentru că doar 6 cazuri de cetățeni români au fost depistați la trecerea ilegală a frontierei dintre Mexic și SUA ]n lunile ianuarie -februarie 2025.

MAI jignește inteligența românilor invocând cele doar 6 cazuri de români implicați în trecerea ilegală a frontierei SUA, arogându-și meritele autorităților americane.

Încă din perioada de tranziție dintre cele două administrații americane, de până la 20 ianuarie 2025, învestirea președintelui Donald J Trump, în așteptarea noului președinte autoritățile au “sigilat” frontiera în așteptarea noului președinte american, atât autoritățile mexicane, cât și cele americane. În al doilea rând, încă din perioada de tranziție de până la 20 ianuarie 2025, ofițerii de frontieră americani au fost detașați la aeroporturi cu zboruri spre SUA și Mexic, pentru a-i identifica pe pasagerii cu risc de emigrare.

După 20 ianuarie 2025 acest proces s-a intensificat. Așadar, lăudăroșenia MAI cu realizările partenerului american, invocarea a doar 6 infractori români la regimul de frontieră al SUA ]n ianuarie -ferbuerie 2025 este deopotrivă cinică, ipocrită și impertinentă.

De ce MAI comunică doar datele din ianuarie și februarie 2025? De ce nu comunică și datele pe tot anul 2024, sau chiar pe anii 2021-2024, pentru că problema nu e de ieri?

De remarcat și că MAI nu spune nimic despre măsurile luate în privința celor 6 cetățeni români depistați la frontiera SUA.

De altfel este de remarcat și că cei 6 infractori la regimul de frontieră al SUA sunt menționați de MAI la acest punct, nr 6 din dreptul la replică și nicidecum acolo unde ar fi trebuit să figureze și anume la punctul 2, unde MAI se laudă cu destructurarea celor 116 grupări infracționale.

Poate că este și acesta un mod prin care MAI neagă că trecerile ilegale ale cetățenilor români în SUA ar avea legătură cu crima organizată și traficul de persoane.

La pct. 7, MAI se laudă cu cooperarea cu autoritățile americane, inclusiv referitor la accesul la baze de date. Așa să fie! Dar MAI putea folosi acest acces la baze de date pentru combaterea bandelor de cetățeni români care activează pe relația România – Mexic – SUA.

La punctele 8 și 9 din dreptul la replică MAI informează despre realizări ale sale, cum ar fi implementarea unui sistem de screening al călătorilor, limitarea eliberării pașapoartelor temporare sau promovarea pașapoartelor electronice cu un nivel sporit de securitate.

În calitate de contribuabil și de cetățean mă bucur pentru aceste realizări, însă nu era cazul să fie menționate în dreptul la replică, deoarece nu au legătură cu subiectul, fiind băgate de umplutură.

În fine, punctul 10 din dreptul la replică este tot de umolutură și se referă la introducerea biometriei în procesul de acordare a cetățeniei române prin prelevarea datelor biometrice ale solicitanților de cetățenie română și introducerea cardului de cetățenie română.

Salut și aceste realizări ale MAI, care nu au însă legătură cu subiectul. Cei care trec sau încearcă să treacă ilegal frontiera SUA au dobândit cetățenia română prin naștere, sunt născuți în România, nu au dobândit cetățenia la cerere.

Mai adaug și că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă indirect poziția mea în precizările de presă emise referitor la amânarea intrării României în programul Visa Waiver. MAE afirmă că:

“România consideră Programul Visa Waiver ca fiind un parteneriat de securitate și avem convingerea că operaționalizarea acestuia va contribui la securitatea frontierelor și la combaterea migrației ilegale”.

MAE admite astfel că problema constă în probleme de securitatea frontierelor și combaterea migrației ilegale, exact ce spun și eu. MAE se referă la trecerea ilegală a frontierei SUA și nu la altceva. Cetățenii români cu risc de emigrare, care depășesc durata de trei luni a vizei turistice sau de afaceri nu intră la categoria treceri ilegale de frontieră și nici la categoria migrație ilegală, deoarece ei intră legal în SUA. Doar ulterior ei încalcă condițiile de ședere în SUA.

MAE admite așadar că problema ridicată de mine există, însă apreciază că intrarea României în programul Visa Waiver ar contribui la rezolvarea acesteia.

Totodată, MAE care este interfața cu alte state și cunoaște dosarele bilaterale menționează în comunicatul său o singură problemă, cea a securității frontierelor SUA și a migrației ilegale, care are legătură cu alt minister și anume cu MAI, nicidecum cu diplomația românească”, a spus Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Parlamentarii AUR vor depune un proiect legislativ pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și […]
Pe 26 martie, de la ora 17:30, ne vedem în Piața Victoriei, la București! Îl […]
Senatorul AUR, Niculina Stelea, consideră că decizia recentă a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) […]