Petrișor Peiu (liderul senatorului AUR): „Vor să bage România în faliment. AUR nu le permite!”

„Alianța pentru Unirea Românilor cere Guvernului să nu contracteze creditele de 16,7 miliarde euro prin instrumentul SAFE al Uniunii Europene, destinate finanțării pentru achiziția de armament, în absența dezbaterii publice și a avizului Parlamentului.

În legătură cu lipsa legitimității și a transparenței privind contractarea împrumutului, amintim că la data de 30 aprilie 2025 când Ilie Bolojan nu avea nicio legitimitate, fiind doar președinte interimar, cu ocazia ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării a făcut anunțul privind formarea grupului de lucru care urma să pregătească aplicația României pentru accesarea creditului.

Potrivit prevederilor instrumentului SAFE, planurile de investiții în apărare vor fi transmise Consiliului European până la data de 30 noiembrie 2025 și în ianuarie 2026 va fi adoptarea de către Consiliul European a planurilor de implementare.

Așadar, se fac demersurile privind obținerea împrumutului în condițiile lipsei totale de transparență. În prezent nu știm concret ce anume vom cumpăra de 16,7 miliarde euro și nici nu știm ce dobândă se va plăti pentru acest credit, ceea ce este inacceptabil.
Amintim Guvernului că potrivit Legii 182 din 12 aprilie 2002 privind protecția informațiilor clasificate, informațiile privind cheltuirea banilor publici nu pot fi clasificate.

Respingem ideea conform căreia creditul va fi contractat de România în condiții așa-zis avantajoase. Acest credit se va adăuga la datoria externă a României, care deja a ajuns la limita maximă admisă de Tratatul European, de 60% din Produsul Intern Brut.

Dobânda la acest împrumut, despre care amintim că este necunoscută, este totuși o dobândă de pe piețele financiar-bancare sau mai mare, din moment ce președintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen a motivat refuzul a 9 state membre UE din totalul de 27 state de a accesa împrumuturile din instrumentul SAFE, prin faptul că cele 9 state vor găsi credite cu dobânzi mai mici decât cele din SAFE.

De asemenea, având în vedere experiența prezentului, atunci când România va începe să plătească rata la împrumut și dobânda nu va avea bani, așa că se va împrumuta cu cea mai mare dobândă din Europa, cum face și în prezent, pentru a plăti rata respectivă. De aceea considerăm termenul de “condiții avantajoase” pentru finanțarea din SAFE ca fiind pur politic și neavând acoperire în fapte, în cazul României. Și pentru creditul SAFE vom plăti tot cele mai mari dobânzi din Europa.

Pentru a face acceptabil împrumutul din SAFE pentru opinia publică, din acești bani se vor finanța nu doar cumpărăturile de armament, ci și finalizarea autostrăzilor A 7 și A 8, cu scopul creșterii mobilității militare.

În cazul României respingem ideea că împrumutul de la SAFE ar fi atractiv pentru că s-ar finanța și infrastructura. Iresponsabilitatea și incompetența Guvernului au făcut ca România să piardă finanțările din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinate realizării autostrăzilor A 7 și A 8.

Așadar, Guvernul pierde finanțări europene gratis, nerambursabile, pentru A 7 și A 8 și spune că în schimb va obține alte finanțări europene cu împrumut și cu dobândă.

Ca atare, invităm Guvernul să găsească finanțări europene nerambursabile pentru realizarea A 7 și A 8, în locul finanțărilor din PNRR pe care le-a pierdut din incompetență.

Considerăm că nivelul sumei, de 16,7 miliarde euro este nefiresc de ridicat și plasează România pe locul 2 între țările care vor accesa instrumentul SAFE. Nu înțelegem de ce România, cu deficit bugetar excesiv, cel mai mare din Europa și cu o datorie externă care va depăși criteriile de la Maastricht odată cu contractarea creditului SAFE, va împrumuta mai mulți bani decât Franța și Italia sau de ce va împrumuta o sumă de 17 ori mai mare decât Spania, care va accesa doar 1 miliarde de euro din finanțarea SAFE. Amintim și că 9 dintre cele 27 state membre UE au ales să nu recurgă la împrumuturile din SAFE”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.

Distribuie acest articol!