Adresată:
Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, ministrul Educației și Cercetării
De către: Deputat Petre PUȘCAȘU
Circumscripția electorală: nr. 31 Prahova
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 02.09.2025
Obiectul întrebării: Situația Programelor Naționale „Vouchere culturale pentru elevi“ – județul Prahova
Domnule ministru,
Prin activitatea dumneavoastră de până acum ați reușit să distrugeți – cu asentimentul coaliției de guvernare – învățământul românesc: de la programe aiuristice, întocmite de amatori, ci nu de specialiști, la disperarea cadrelor didactice, a părinților și elevilor, la subfinanțarea cronică și nerespectarea niciunui punct din programele de guvernare asumate.
Prin Programul național „Vouchere culturale pentru elevi“, deținătorii primesc suma de 250 lei prin intermediul unor carduri reutilizabile, sumă care este la dispoziția beneficiarului pentru servicii și evenimente culturale precum concerte, intrări în muzee, cărți sau excursii organizate cu tematici culturale sau istorice.
Programul „vouchere culturale” ar fi trebuit să înceapă în 2024 dar Ministerul pe care îl conduceți nu a pus în aplicare ordinul de ministru privind aprobarea normelor, care ar fi trebuit adoptat pe 1.09.2024, potrivit calendarului privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior.
De asemenea, Programul Național ”O carte pentru fiecare elev” ar fi trebuit să fie adoptat și el încă din data de 30 decembrie 2024.
Pentru aceste două programe naționale, responsabilitatea este exclusiv a Ministerului Educației și aveți obligația, potrivit legii, de a contura, instituțional, modul în care operaționalizează aceste programe.
Vă reamintesc, domnule ministru, că există astfel de modele funcționale în Europa – în Italia s-a pornit, inițial, de la 500 euro, suma a mai scăzut în timp, dar există, în Franța avem Pass Culture, iar alte țări au gândit câte un sistem de stimulare a achiziției de bunuri culturale la tineri, pentru că este, nu doar o investiție în sectorul cultural, este o investiție în segmentul demografic care va face ca tinerii să aibă de-a lungul vieții o sensibilitate crescută față de bunurile culturale.
Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi comunicați următoarele:
1. Care este impactul bugetar pentru Programele Naționale „Vouchere culturale pentru elevi“, separat, pentru județul Prahova?
Solicit răspuns scris.
Comments are closed