Păunescu Silviu-Titus – Intervenție despre “Ziua Europei şi Ziua Independenţei Naţionale”

“Ziua Europei şi Ziua Independenţei Naţionale”

Astăzi, vreau să încep declaraţia politică cu un citat de Jean Monnet “Părintele Europei” – “Noi nu coalizăm statele, ci unim oamenii”.

Pe lângă Ziua Europei, sărbătorită şi de România începând din 2007, în urma aderării la Uniunea Europeană, 9 mai este ziua unei triple sărbători pentru naţiunea română. Este data la care, în 1877, a fost proclamată independenţa de stat a României, în 1945 s-a consemnat victoria coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, iar din 2007 aniversăm şi Ziua Europei.

9 mai a fost aleasă ca zi a Europei de Consiliul European de la Milano, în 1985, întrucât s-a considerat că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei, dar şi altor state europene, să pună “bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii”.

România trebuie să fructifice pe deplin şansa de a face parte din Uniunea Europeană, partener egal la construcţia unei Europe a valorilor împărtăşite. Aceste valori prind contur prin dezvoltarea economică şi socială care ţine cont, în acelaşi timp, de dimensiunile de mediu şi regională, garanţii ale unui nivel de viaţă decent pentru toţi cetăţenii. Avantajele pentru statele membre din Uniunea Europeană sunt tangibile – comerţul cu statele candidate duce la crearea de locuri de muncă, stabilitate politică, cadrul politic stabil conduce nu numai la buna vecinătate, dar şi la o economie puternică.

Poporul român are mai mult decât oricând nevoie să rămână unit. Încrederea reciprocă trebuie să constituie temelia unei viziuni coerente, în care fiecare dintre noi să aibă un rol bine determinat.

De aceea, spun astăzi că trebuie să le mulţumim tuturor românilor, indiferent de palierul pe care se află în viaţa cotidiană, şi să milităm pentru un spirit al diplomaţiei, al unităţii şi al privirii spre viitor cu încredere.

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, Uniunea Europeană!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]