Adresată: Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, domnul Tánczos Barna

De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES

Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu

Grupul parlamentar: ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR

Obiectul întrebării:Tratarea accesului la apă ca prioritate în politica agricolă și criteriile de susținere a infrastructurii pentru exploatațiile din extravilan

STIMATE DOMNULE MINISTRU,

Exploatațiile agricole și zootehnice din zonele Valea Dâncată–Șuvara și Pripon, comuna Sadu, județul Sibiu, se confruntă cu lipsa accesului permanent la apă. Fermierii sunt nevoiți să transporte prin mijloace proprii apa necesară animalelor și activităților agricole, în condițiile în care problema a fost semnalată oficial, iar o soluție permanentă nu a fost prezentată. Într-o țară membră a Uniunii Europene, partidele care se declară pro-europene și pro-occidentale vorbesc despre modernizarea agriculturii, competitivitate și susținerea producătorilor români. Aceste angajamente își pierd credibilitatea atunci când fermierii nu dispun nici măcar de infrastructura necesară alimentării cu apă.

Agricultura presupune, prin natura sa, desfășurarea unor activități în extravilan. Tocmai de aceea, amplasarea exploatațiilor în afara zonelor de locuit trebuie luată în calcul în politica agricolă. La fel, necesitatea protejării apei potabile trebuie să conducă la evaluarea unor surse adecvate utilizării agricole, inclusiv a apei brute. Nu justifică lăsarea fermierilor fără o soluție.

În urma celor expuse mai sus, vă solicit să răspundeți punctual la următoarele întrebări:

1. Ce criterii folosește Ministerul Agriculturii pentru a stabili caracterul necesar și prioritar al infrastructurii de apă destinate exploatațiilor agricole și zootehnice? Cum sunt luate în considerare continuitatea producției, efectivele de animale și contribuția exploatațiilor la economia locală?
2. Cum este delimitată, în politica ministerului, investiția care revine unei exploatații individuale de infrastructura comună care necesită implicarea autorităților publice? Ce criterii se aplică atunci când mai multe exploatații din aceeași zonă se confruntă cu lipsa unei surse permanente de apă, așa cum se întâmplă la Sadu?
3. Cum este inclus necesarul de apă pentru activitatea zootehnică în planificarea infrastructurii agricole, distinct de necesarul pentru irigații și de alimentarea populației cu apă potabilă? Ce instituție centralizează aceste nevoi și cum sunt ele transformate în priorități de investiții?

Aceste întrebări privesc fundamentul politicii agricole: modul în care nevoile reale ale fermierilor sunt recunoscute și incluse în deciziile statului. A declara agricultura sector strategic presupune asumarea condițiilor în care aceasta poate funcționa. Pentru fermierii din Sadu, accesul permanent la apă este una dintre aceste condiții.