Adresată: Domnului Dragoș-Nicolae Pîslaru, ministru interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES
Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu
Grupul parlamentar: ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
Obiectul întrebării: Privind situația gravă existentă în cadrul DGASPC Sibiu și refuzul aplicării unei măsuri recomandate în interesul superior al unui minor cu handicap grav
Stimate Domnule Ministru,
Vă adresez prezenta interpelare ca urmare a informațiilor extrem de grave apărute în spațiul public privind activitatea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, precum și în urma analizării documentului oficial intitulat „Raport privind situația copilului Stanciu Alberto”, nr. 5176/17.01.2025, emis de DGASPC Sibiu.
Din conținutul raportului rezultă că minorul Stanciu Alberto, copil cu handicap grav și afecțiuni neurologice severe, aflat în sistemul de protecție specială, a fost evaluat de specialiștii instituției, iar echipa multidisciplinară a recomandat explicit găzduirea acestuia într-un mediu familial adecvat, apreciind că măsura este oportună și se află în interesul superior al copilului.
Cu toate acestea, există informații potrivit cărora conducerea DGASPC Sibiu ar fi refuzat sau blocat punerea în aplicare a recomandărilor formulate chiar de propriii specialiști, fără existența unei justificări clare și transparente raportate la interesul superior al minorului.
De asemenea, mai consider necesar să fie analizat și contextul general extrem de grav în care funcționează DGASPC Sibiu, instituție asupra căreia planează de mai mult timp suspiciuni publice privind existența unor abuzuri sistemice în centrele rezidențiale aflate în subordine:
• copii instituționalizați bătuți sau supuși unor tratamente degradante;
• presupuse abuzuri în centre rezidențiale aflate în subordine;
• existența unor dosare penale și anchete privind fapte împotriva minorilor;
• lipsa supravegherii și a măsurilor adecvate de protecție;
• cazuri privind minore instituționalizate care ar fi rămas însărcinate în perioada în care se aflau în sistemul de protecție specială;
• informații privind deficiențe grave de management și control instituțional
• anchete interne și intervenții ale Poliției și inspectorilor sociali;
• suspiciuni privind lipsa hranei corespunzătoare și neglijarea beneficiarilor;
Având în vedere gravitatea informațiilor existente și vulnerabilitatea copiilor aflați în sistemul de protecție specială, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:
- Care sunt motivele concrete pentru care recomandarea specialiștilor DGASPC Sibiu privind găzduirea minorului Stanciu Alberto nu a fost pusă în aplicare și doar după relatarea atrocităților de la Centrul Speranța, doamna Director a binevoit să ofere o șansă la viață minorului?
- Există un act administrativ motivat legal prin care conducerea DGASPC Sibiu a respins această măsură?
- Ce verificări au fost efectuate de minister privind activitatea DGASPC Sibiu în ultimii ani?
- Câte sesizări, anchete interne și dosare penale au vizat DGASPC Sibiu și centrele aflate în subordine în ultimii 3 ani?
- Ce măsuri au fost dispuse în cazurile de abuz sau violență asupra copiilor instituționalizați?
- Care este situația cazurilor privind minore aflate în sistemul de protecție care au rămas însărcinate?
- Consideră ministerul că actuala conducere a DGASPC Sibiu mai oferă garanții privind protecția efectivă a copiilor aflați în grija statului?
Consider că aceste aspecte sunt de maxim interes public și necesită răspunsuri clare, transparente și urgente, având în vedere vulnerabilitatea extremă a copiilor aflați în sistemul de protecție specială.

Comments are closed