Nagy Vasile – întrebare către Ministrul Transporturilor și Infrastructurii – Clarificări privind respectarea obiectivelor strategice privind siguranța rutieră 2021-2030

Către: Sorin Mihai GRINDEANU, Viceprim-Ministru, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii

De la: Vasile Nagy, Deputat AUR, circumscripția 2, Arad

Data: 16.11.2022   

Subiectul întrebării: Clarificări privind respectarea obiectivelor strategice privind siguranța rutieră 2021-2030

Stimate Domnule Ministru,

Diminuarea ratei mortalității în Uniunea Europeană a înregistrat o stagnare și, prin urmare, nu a putut fi atins obiectivul de a reduce la jumătate numărul deceselor din accidente rutiere între 2010-2020, iar în cadrul de politică al Uniunii Europene privind siguranța rutieră 2021-2030, Uniunea și-a reafirmat obiectivul strategic pe termen lung, acela de a ajunge la aproape niciun deces și la nicio rănire gravă pe drumurile UE până în 2050 – Viziunea zero și obiectivul său pe termen mediu de a reduce decesele și vătămările grave cu 50% până în 2030. Aceste obiective și ținte ale UE, legate de siguranța rutieră, ar trebui să fie susținute de o abordare coordonată, bine planificată, sistematică și bine finanțată în materie de siguranță rutieră la nivelul UE, la nivel național, regional și local.

Din păcate, cum în fiecare an sunt tot mai multe persoane care își pierd viața pe drumurile din România, iar numărul celor grav răniți este în creștere, vă rog să-mi comunicați cum au fost implementate și respectate aceste obiective legate de siguranța rutieră la nivel național și local.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Emilian-Horațiu Hurezeanu, Ministrul Afacerilor Externe De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă cu fermitate campania de „recompensare” a tinerilor alegători prin […]
Susținută de către doamna senator: Niculina STELEA Circumscripția electorală: nr. 42, București Grupul parlamentar: Alianța […]
Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu Grupul Parlamentar: Alianța […]
Adresată: Domnului ALEX FLORIN FLORENȚA, Procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de […]
Afirmația domnului Nicușor Dan, conform căreia „președintele are în mână un instrument foarte puternic – […]