Nagy Vasile – întrebare către Ministrul Sănătății – Clarificări privind consumul de alcool la nivel național

Către: Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății

De la: Vasile Nagy, Deputat AUR, circumscripția 2, Arad

Data: 14.11.2022   

Subiectul întrebării: Clarificări privind consumul de alcool la nivel național

Stimate Domnule Ministru,

          Având în vedere că România înregistrează o situație mai gravă decât majoritatea țărilor Uniunii Europene în ceea ce privește starea de ebrietate la adolescenți și consumul ocazional excesiv de alcool la adulți, consumul excesiv de alcool fiind o problemă majoră, în special în rândul bărbaților, în medie, peste o treime dintre adulți declarând că destul de frecvent consumă alcool în exces, ceea ce reprezintă una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană – 35 % comparativ cu – 19 % în medie, în Uniunea Europeană, iar aproape două cincimi dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani au declarat în 2021 că a existat cel puțin o dată pe an o situație când au consumat excesiv alcool, vă rog să-mi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Ce campanii sunt în derulare pentru informarea adolescenților cu privire la efectele negative ale consumului de alcool în România ?
  • Care sunt cele mai bune măsuri pe care le-a luat Ministerul Sănătății pentru implicarea adolescenților în activități cu caracter educativ privind efectele nocive ale consumului de alcool ?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]