În declaraţia politică de miercuri, domnul deputat de Arad, Vasile Nagy, atrage atenţia asupra necesităţii dezvoltării economice, a dezvoltării potenţialului agricol şi turistic din Oraşul Pâncota, dar şi asupra nevoii de îmbunătăţire a calităţii vieţii cetăţenilor, un oraş care are nevoie de o dezvoltare a economică echilibrată şi de investiţii, pentru dezvoltarea şi consolidarea sectorului productiv.
Oraşul Pâncota face parte din Regiunea Vest, regiune cu multe investiţii străine directe, care au fost orientate în funcţie de accesibilitatea şi potenţialul zonelor precum şi de mentalitatea oamenilor de afaceri şi de tradiţia în domeniul respectiv. ”Pentru dezvoltarea economică a oraşului Pâncota este nevoie de numeroase investiţii care să se oglindească din punct de vedere social în crearea de locuri de muncă sigure şi bine plătite”, a afirmat domnul deputat Vasile Nagy. Oraşul are nevoie să îmbunătăţească calitatea vieţii cetăţenilor, de o abordare verde, sănătoasă, de regenerare a spaţiilor publice, cu accent asupra promovării turismului prin dezvoltarea infrastructurii turistice şi valorificarea patrimoniului cultural.În oraşul Pâncota îşi desfăşoară activitatea unităţi de confecţii metalice, unităţi de panificaţie şi patiserie, unităţi de prelucrarea lemnului, unităţi de cojocărie şi pielărie, unităţi de confecţii textile şi încălţăminte, unităţi de morărit, unităţi de transport mărfuri, unităţi de comerţ şi servicii.Este foarte importantă creşterea competiţiei economice şi creşterea eficienţei energetice, instalarea de sisteme inteligente de alimentare cu apă şi de sisteme pentru siguranţă publică, deasemenea şi infrastructura socială, serviciile publice de calitate şi turismul durabil.
”Este urgentă nevoie de susţinerea dezvoltării economice, de protecţia şi conservarea mediului, de gestionarea, dezvoltarea durabilă, promovarea calităţii şi eficienţei serviciilor”, a punctat domnul deputat Vasile Nagy.
Dezvoltarea mediului de afaceri la nivel local este direct afectată de gradul de finanţare al investiţiilor, de inovare, de antreprenoriat şi nu în ultimul rând de ajutorul pe care autorităţile publice îl oferă.
“Astăzi trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea mediului de afaceri şi a spiritului antreprenorial, pe dezvoltarea durabilă a infrastructurii locale, pe dezvoltarea resurselor umane, pe conservarea şi protejarea mediului înconjurător şi pe dezvoltarea turismului. Oraşul Pâncota are nevoie de o dezvoltare economică echilibrată, durabilă şi ecologică”, a adăugat, în încheiere, domnul deputat Vasile Nagy.
Nu există răspunsuri