„Cine mai înghite gălușca mașinăriilor de propagandă care mint, zi de zi, că România este o democrație? Când într-o țară sunt anulate alegerile prezidențiale pe baza unor presupuneri, când sunt interziși candidați în urma presiunilor publice și când o instituție care ar trebui să respecte Constituția alege să o calce în picioare, mai putem vorbi despre democrație?
România a căzut două poziții în indicele WJP Rule of Law, aflându-se astăzi pe locul 44, sub țări precum Rwanda și în imediata apropiere a Namibiei. În traducere liberă, principiul statului de drept s-a șubrezit, iar justiția și clasa conducătoare au întors privirea nepăsătoare în fața nedreptăților.
Și nu, nu am fost evaluați prea aspru, ci exact așa cum merităm. Este încă o dovadă că democrația din România se stinge pas cu pas, sub apucăturile autoritare ale celor care vor să dețină puterea cu orice preț în mâinile lor.
La scurt timp după lovitura de stat dată în 6 decembrie 2024, România a fost retrogradată la categoria de „regim hibrid” în clasamentul Economist Intelligence Unit. Apoi, am fost sancționați pe scena internațională de vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, pentru încălcarea principiilor alegerilor libere și corecte.
De curând, Departamentul de Stat al SUA a publicat un raport în care investitorii americani condamnă corupția guvernamentală de la nivelul statului român.
Aici ne aflăm. Aici ne-au adus ultimele guvernări. Și aici vor să ne țină actualii conducători, care sunt aceiași. Aceleași partide, cu aceiași oameni în spate, conduc România în gard, ținând-o în teamă, sărăcie și sub criticile instituțiilor și partenerilor internaționali care ne avertizează că nu mai suntem o democrație reală.
În cei 35 de ani de la revoluție, românii au ieșit de fiecare dată în stradă împotriva abuzurilor și corupției celor care s-au perindat la putere. USR, partidul care cândva se declara „anti-corupție” și vocea românilor care își doreau o justiție dreaptă și o Românie fără hoție, se află astăzi la putere alături de PSD și PNL, partidele care au distrus țara. Astăzi nu mai au nici grija corupției, nici grija pentru apărarea statului de drept.
Românii nu mai pot fi păcăliți. Cei care au mințit în campanie prin frică și teroare s-au devoalat în doar patru luni de guvernare. Iar noi avem datoria să schimbăm actuala clasă politică cu lideri care să vegheze la apărarea principiilor democratice”, a declarat deputatul AUR, Mihail Neamțu.


Comments are closed