Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR: „Afacerea microbuzelor electrice – jaf pe bani europeni, girat de PNL și de Bolojan”

”România asistă, neputincioasă, la una dintre cele mai mari țepe date cu bani europeni în ultimii ani: „afacerea microbuzelor electrice”. Sub pretextul modernizării transportului școlar, baronii locali ai PNL și complicii lor din coaliția de guvernare toacă sute de milioane de euro, cumpărând microbuze la prețuri de două și chiar trei ori mai mari decât valoarea reală.

La Bihor, în feuda lui Ilie Bolojan, astăzi premier, Consiliul Județean a recepționat marți, 19 august, 25 de microbuze electrice cumpărate de la firma Aveuro International pentru 22,8 milioane lei, adică 183.000 de euro bucata. Asta în condițiile în care estimarea europeană pentru acest program era de 78–80.000 de euro/unitate. Bolojan se laudă cu „economii” față de bugetul estimat, dar realitatea este că prețul rămâne dublu față de standardul european.

În Vâlcea, Consiliul Județean a plătit pentru 32 de microbuze marca Mercedes suma de 943.000 lei/unitate (aprox. 189.000 euro). La Iași, unde tot Aveuro a câștigat licitația, nota de plată urcă la 203.000 euro pentru un singur microbuz.

Și nu vorbim de excepții. La nivel național, mii de microbuze au fost contractate în aceleași condiții, la prețuri exorbitante. Ministerul Investițiilor a trimis deja Corpul de Control la mai multe consilii județene și a avertizat că va sesiza inclusiv Parchetul European pentru posibile fraude.

Cine a girat aceste achiziții? Exact oamenii PNL care astăzi dau lecții despre „reforme” și „responsabilitate”. Ilie Bolojan, ajuns premier pe ușa din dos, are în CV nu doar austeritatea și distrugerea administrației locale, ci și achiziții supraevaluate pe bani europeni.

Firma Aveuro International, abonată la contractele cu statul, a sărit de la o cifră de afaceri de 135 milioane lei în 2019–2023 la 255 milioane lei doar în 2024, anul în care a livrat microbuzele cu preț dublu. Asta nu e piață liberă, e căpușare politică pe bani europeni.

Mai grav este modul în care Bolojan și PNL manipulează opinia publică. Ni se spune că CJ Bihor a „făcut economie” pentru că a plătit mai puțin decât estimase inițial. Dar adevărul e că bugetul fusese umflat artificial, ca să poată raporta apoi o „victorie”. În realitate, românii plătesc dublu față de ceea ce a stabilit Bruxelles-ul ca preț corect.

PSD tace, PNL se ascunde, iar UDMR e fericit să prindă și el firimituri din licitații. De USR nici nu mai vorbim, sunt prea ocupați săracii să-i acopere gafele doamnei Țoiu. Nimeni din coaliție nu are curajul să explice de ce plătim 200.000 euro pe un microbuz care pe piața liberă costă 80–90.000 euro. Nicio anchetă internă, niciun ministru demis, niciun baron local tras la răspundere.

Afacerea microbuzelor electrice este o lovitură dată direct buzunarului românilor și credibilității României în fața Uniunii Europene. Nu e doar corupție, e o strategie politică prin care PNL își umflă firmele de casă și își asigură fidelitatea clientelei.

România plătește triplu, copiii primesc microbuze la supra-preț, iar băieții deștepți din jurul PNL-ului se îmbogățesc. Acesta este adevăratul „model Bolojan” – austeritate pentru cetățeni, dar risipă fără limite pentru clientela de partid”, a declarat Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE