Era anul 1916, când decidenții politici ai României acelor vremuri, împreună cu Consiliul General al Băncii Naționale a României, care pe atunci era privată și deservea alte interese – așa cum, din păcate, se întâmplă și în zilele noastre – din cauza avansului trupelor Puterilor Centrale, au decis să mute tezaurul României, constând în 2,4 tone de lingouri de aur și alte 91 de tone de monede de aur aparținând băncilor private românești, firmelor sau persoanelor fizice, într-un loc pe care îl considerau sigur: Rusia țaristă.
După Marea Revoluție din Octombrie și preluarea puterii de către comuniști, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia. Astfel, România a pierdut o mare parte din averea țării.
După căderea regimului Ceaușescu, a început să fie orchestrată Partitura Distrugerii României în absolut toate domeniile, transformând România dintr-o țară capabilă să fabrice diamante sintetice, elicoptere, avioane, tancuri, locomotive, vagoane, tractoare, combine; o țară care deținea a patra flotă comercială europeană, un sistem integrat petrochimic cum puține state aveau, centrală atomică, industrie siderurgică, de anvelope, confecții, armament; o țară în top la nivel educațional, sportiv și științific – într-o țară părăsită, distrusă, cu cel mai mare grad de analfabetism funcțional din Europa, cu toate resursele vândute pe nimic de trădătorii ce s-au perindat la conducerea țării.
Aceiași trădători, din cauza cărora România a pierdut chiar și dreptul de a-și marca aurul, au decis să mute, între anii 1992 și 2002, 61 de tone de aur din rezerva națională spre a fi păstrate la Londra.
Ipotetic vorbind, astăzi, poate fi constrâns un guvern al României să nu adopte anumite măsuri mai puțin populare pentru anumite tari sau multinationale, dar necesare pentru țară, de frica pierderii acestui aur? Am fi naivi să nu credem asta.
În zilele noastre, când România este membră a UE și NATO, nu mai există niciun motiv real pentru ca bogăția țării să fie păstrată de altcineva și nu de noi. După modelul Poloniei, care și-a repatriat cele 100 de tone de aur depozitate în Londra, și noi credem că a venit timpul să facem două lucruri esențiale:
- Să ne asigurăm că aurul chiar mai este acolo.
- Să începem imediat procedurile de repatriere și să-l aducem acasă, în seifurile Băncii Naționale a României.
Așadar, la fel cum face Trump în SUA cu Fort Knox, propun formarea unei comisii parlamentare care să meargă la Londra, să verifice existența aurului românesc și să confirme situația. Iar de îndată ce avem confirmarea, să începem procesul de repatriere a aurului nostru. Este al nostru, aparține poporului român și trebuie să fie în grija lui!
Comments are closed