Ionuț Neagu – Întrebare parlamentară – Neplata burselor pentru elevii olimpici ai României

Adresată: Domnului Marcel-Ioan BOLOȘ, ministrul Finanțelor

De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi

Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Data: 05.03.2024

Obiectul interpelării: Neplata burselor pentru elevii olimpici ai României.

Stimate domnule ministru,

Presa din România a semnalat că, deși Ministerul Educației a solicitat plățile, iar primăriile ar fi trebuit să primească banii, elevii olimpici ai României nu și-au mai primit bursele de anul trecut, pentru că banii au fost blocați de instituția pe care o conduceți.

Având în vedere cele expuse mai sus, vă rog respectuos să ne transmiteți:

  1. Dacă sunteți la curent cu situația pe care v-o semnalez.
  • Care este numărul de elevi români olimpici vizați și care este cuantumul total al sumelor neplătite către aceștia.
  • Care sunt conformitatea legală și motivele temeinice pentru care plata burselor pentru elevii olimpici români a fost blocată pentru mai bine de un an de zile.
  • Dacă găsiți de cuviință că prezenta situație este una de interes, motiv pentru care va fi inclusă pe lista priorităților instituției pe care o conduceți și care este orizontul de timp așteptat în vederea soluționării.
  • Dacă reluarea plății burselor pentru elevii olimpici români va funcționa pe principiu retroactiv.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru al Educației și Cercetării De către: Senator Costache CHERTIF Circumscripția […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]