Anul şcolar 2022/2023 este primul după pandemie care debutează fără restricţii, părinţii având posibilitatea, alături de copii şi de cadrele didactice să participe la festivităţile de deschidere.
Totodată, acest an şcolar debutează sub auspiciile noilor legi ale educaţiei, gândite nu ştiu de cine, dar asumate de ministrul Sorin Câmpeanu, acelaşi ministru care declara senin că latrinele care încă mai există curţile unor şcoli din România nu reflectă calitatea învăţământului românesc. Părerea mea este exact contrară celor afirmate de domnul ministru Câmpeanu. Argumentând, voi prezenta date însoţite de câteva cifre statistice. Anul acesta, la nivelul judeţului Botoşani, unul dintre cele mai sărace din ţară, din cele 450 de unităţi şcolare care îi vor primi în bănci pe cei 61000 de elevi aşteptaţi la cursuri, 150 nu au autorizaţie de funcţionare. Adică 33% din totalul lor. În anul şcolar precedent, aproape 60% dintre elevii botoşăneni care s-au prezentat la examenul de bacalaureat nu au reuşit să promoveze. În acelaşi timp, in judeţ exista încă şcoli cu toalete in fundul curţii, fără apă curentă, unde elevii încă se spală la lighean, există o rată a abandonului şcolar printre cele mai mari din ţară şi există elevi care merg la şcoală pentru care laptele şi cornul reprezintă singura masă din zi. Să nu uităm evenimentul de tristă amintire de acum trei ani, când un elev de la o şcoală din judetul Iaşi a murit după ce a căzut în fosa septică din curtea şcolii.
Pentru mulţi dintre elevii din România şcoala nu mai reprezintă o opţiune viabilă, munca în străinătate rămânând singura alternativă care să le ofere un viitor.
În altă ordine de idei, toate guvernele României de după Revoluţie, alcătuite de partidele actualei coaliţii de guvernare, au tot făcut aşa-zise reforme ale educaţiei, dar în fapt nu au făcut nimic altceva decât să facă harcea-parcea învăţământul românesc. Avem un prim-ministru suspect că şi-a plagiat teza de doctorat, am avut miniştri plagiatori dovediţi, şi am avut un preşedinte de tristă amintire care a afirmat că învăţământul românesc “scoate proşti pe bandă rulantă”.Nu vă mai răbdăm!
Nu există răspunsuri