Gianina Șerban – întrebare către Ministerul Educației – Siguranța în mediul școlar

alegeri comasate

Către: Doamna Ligia Deca, Ministrul Educației
De la: Deputat Șerban Gianina (AUR), circumscripția electorală nr.25, Ilfov
Subiectul întrebării: Siguranța în mediul școlar

Stimată doamnă ministru,

În prezent sunt în derulare mai multe planuri și programe privind siguranța în mediul școlar, iar la începutul anului școlar 2023-2024, împreună cu opt miniștri și specialiști din instituțiile publice ați semnat Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară, ce are ca scop prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive, prevenirea cazurilor de bullying și reducerea riscului de expunere a elevilor la infracțiuni, comise cu violență.
Elementul principal din acest plan rezultă că la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, se vor constitui grupuri de acțiune.
Cu toate acestea, de la începutul anului școlar, agresivitatea și siguranța în unitățile școlare din țară crește alarmant, avem cazuri de bullying, consum și trafic de substanțe psihoactive, școli prăbușite peste elevi, cât și alte situații revoltătoare.
Având în vedere cele menționate, doamnă ministru, vă rog să îmi transmiteți următoarele:

1.Câte grupuri de acțiune cu specialişti au fost constituite în unitățile școlare la nivel național;

2.În câte unități de învățământ au fost introduse, în cadrul orelor de curs obligatorii, cursuri de educație pentru sănătate, referitoare la un stil de viață sănătos – fără consum de droguri, alcool și tutun;

3.Câți elevi sunt la nivel național cu părinți plecați în străinătate și câți dintre aceștia au avut nevoie de consiliere;

4.Document privind actualizarea evidenței infrastructurii unităților de învățământ preuniversitar, referitoare la siguranța școlară, clădiri/ construcții.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]