Gianina Șerban – interpelare parlamentară către Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene – PNRR pentru județul Ilfov.

Domnului : Cristian Ghinea, ministrul investițiilor și proiectelor europene

De la : Deputat Serban Gianina (AUR )

  Obiectul interpelării : PNRR pentru județul Ilfov

Stimate domnule ministru,

În ultimele luni, în spațiul public au existat discuții despre Planul Național de Redresare si Reziliență care trebuie să aducă în prim-plan investițiile si reformele necesare României. Toate aceste investiții din PNRR ar trebui finalizate până în 2026, ceea ce înseamnă că proiectele la care se face referire ar trebui să ajungă la maturitate.

Toate zonele din România vor beneficia de investiții prin Planul Național de Redresare si Reziliență, deoarece România are nevoie de o dezvoltare uniformă.

În acest context, pentru a ajunge la un nivel normal de dezvoltare pentru anul 2021 și pentru a reduce disproporțiilefață de țările dezvoltate, România are nevoie de toată suma de 29,2 miliarde euro, iar PNRR este un instrument ce poate asigura această direcție.

Domnule ministru, aș dori să îmi transmiteți, având în vedere cele expuse mai sus, care sunt proiectele incluse in PNRR și care vizează județul Ilfov.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Afirmația domnului Nicușor Dan, conform căreia „președintele are în mână un instrument foarte puternic – […]
Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]