Gianina Șerban – declarație politică – “Ziua Internaţională a Energiei Eoliene”

“Ziua Internaţională a Energiei Eoliene”

Anual, în data de 15 iunie, sărbătorim Ziua Internaţională a Energiei Eoliene, având ca obiectiv principal promovarea acestui tip de energie şi potenţialul acesteia.

De-a lungul ultimilor ani, cu toţii am observat problematicile de mediu cu care ne confruntăm şi în prezent, precum schimbările climatice, deşertificarea, degradarea calităţii aerului, distrugerea stratului de ozon şi aşa mai departe.

Pentru a combate toate aceste probleme trebuie să venim cu o serie de măsuri pe care să le aplicăm astăzi şi acum, valabile pentru toate domeniile, indiferent în ce colţ al planetei ne-am afla.

Aşadar, în declaraţia mea politică vreau să întăresc ideea şi necesarul implementării energiilor verzi în detrimentul arderii combustibililor fosili.

Energia eoliană este una dintre energiile verzi, curate, care nu poluează mediul şi care reprezintă unul dintre sectoarele industriale cu cea mai rapidă creştere. Aceasta este deja integrată în România în mai multe zone cu potenţial energetic şi vine în sprijinul asigurării necesarului de producţie de energie electrică din România, şi nu numai.

Acest tip de energie curată se află pe locul al treilea ca productivitate în România, după energia electrică produsă de centralele hidroelectrice şi termocentrale. Este o performanţă uimitoare întrucât, datorită poziţiei geografice şi a climei din România, turbinele eoliene pot funcţiona la capacitate maximă.

În urma cercetărilor făcute şi a tehnologiei existente, ar fi o mare pierdere pentru ţara noastră să nu valorificăm puterea vânturilor ce pot produce energie curată cu ajutorul turbinelor eoliene.

Aş vrea să enumăr câteva dintre beneficiile energiei eoliene:

  • cu ajutorul subvenţiilor, energia eoliană este mult mai ieftină în comparaţie cu celelalte energii convenţionale;
  • energia eoliană poate înlocui energiile convenţionale;
  • energia eoliană contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
  • turbinele eoliene nu poluează apa, aerul sau solul şi nu emit substanţe nocive în timpul funcţionării;
  • nu ocupă spaţii foarte mari, permiţând agricultura.

Aşadar, vântul constant, gratuit şi nepoluant trebuie valorificat alături de celelalte tipuri de energii regenerabile!

La cât mai multe turbine eoliene instalate!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată de către: Senator Eugen-Cristian ȘIPOȘ                                 Circumscripția electorală: Nr.13, Cluj Grupul Parlamentar: A.U.R. Titlul declarației […]
Adresată: Domnului Tanczos Barna, Ministrul Finanțelor De către domnul: Senator Nicolae VLAHU Circumscripția Electorala: Nr.14 […]
Adresată: Domnului Emilian-Horațiu Hurezeanu, Ministrul Afacerilor Externe De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă cu fermitate campania de „recompensare” a tinerilor alegători prin […]
Susținută de către doamna senator: Niculina STELEA Circumscripția electorală: nr. 42, București Grupul parlamentar: Alianța […]
Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu Grupul Parlamentar: Alianța […]