Doamna Gianina Şerban: “Natura are nevoie de urşi! Protejaţi-i! “În ziua de azi, trebuie să punem accent pe protecţia mediului, trebuie să ne asigurăm că respectăm vieţuitoarele din orice ecosistem, pe scurt, trebuie să ne asigurăm că există echilibru ecologic. Din păcate, în goana după bani, oamenii au renunţat la a proteja aceste habitate naturale în care, de exemplu, în zonele montane, urşii îşi petrec viaţa. Oamenii taie ilegal pădurile pe zeci, ba chiar, sute de hectare, fără să ţină cont ca animalele din zonele respective, nu mai au hrana sau climatul necesar pentru a putea vâna, în cazul urşilor. Trebuie să ţinem cont de faptul că urşii, şi nu numai, vor încerca să caute hrană în localităţi, devenind foarte agresivi, fapt ce, în multe cazuri, implică distrugeri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Odată cu apariţia acestor tăieri ilegale, nu doar că distrugem habitatul natural, dar scade şi cantitatea de oxigen pe care aceste păduri ni-l oferă.În acelaşi timp, autorităţile nu asigură protecţia urşilor, nu le oferă minimul de hrană necesar, iar în ultimul timp tot auzim de la domnul ministru al mediului, apelor şi pădurilor, Tanczos Barna, că vrea să facă un recensământ al urşilor şi să permită uciderea lor în masă. Domnule ministru, vreau, pe această cale, să vă atrag atenţia asupra unui simplu fapt, şi anume că uciderea urşilor nu reprezintă rezolvarea acestei probleme. Încercaţi să veniţi cu soluţii plauzibile, cu programe prin care să protejaţi animalele. În primul rând, trebuie să opriţi tăierile masive, deoarece în România s-au furat păduri, în ultimii 30 de ani, fără ca cineva să dea socoteală, cu adevărat, pentru acest fenomen. Protejând pădurea ne protejăm viaţa, combatem poluarea şi oferim siguranţă cetăţenilor din localităţile unde aceste vietăţi îşi caută traiul. În al doilea rând, reconsiderarea vânătorii este cea mai importantă activitate în managementul populaţiei de urs din România, pentru atingerea ţelului urmărit, de protecţie şi conservare reală a unor populaţii viabile de urşi. Odată ce înţelegem acest fenomen, putem avea un comportament responsabil faţă de mediul înconjurător, devenim un exemplu pentru ceilalţi membri ai comunităţii din care facem parte şi, astfel, îi determinăm şi pe ceilalţi să îşi aducă propria contribuţie în comunitatea în care trăiesc. Domnule ministru, vă sugerez câteva idei pe care le puteţi aplica, şi anume hrănirea complementară, practicată cu sorturi de hrană naturală, exclusiv primăvara; interzicerea vânării urşilor, “la pândă”, în apropierea locurilor de hrănire; interzicerea turismului cinegetic la punctele de hrănire complementară a urşilor, pentru evitarea obişnuirii ursului cu omul. În calitate de deputat de Ilfov şi membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, vă transmit că trebuie să aducem îmbunătăţiri semnificative acestui domeniu, atât prin noi iniţiative legislative, cât şi în teren, găsind astfel soluţii optime pentru mediul înconjurător. Protejaţi urşii! Fac parte din echilibrul ecologic al acestei ţări! |

Nu există răspunsuri