Gianina Șerban – declarație de presă – Ziua mondială a mediului înconjurător, un semnal de alarmă pentru protecţia planetei!

Doamna deputat AUR de Ilfov, Gianina Șerban, a atras atenţia în declaraţia politică despre mediu şi cât de important este să avem grijă de acesta, având în vedere Ziua Mondială a Mediului, marcată pe 5 iunie în fiecare an.

„Anual, această zi este sărbătorită ca o zi în care ar trebui să conştientizăm importanţa acestuia şi să luăm măsurile necesare, aici şi acum. Nu este timp de pierdut, iar dacă până acum toţi cei care aveau factorul decizional doar promiteau, acum este timpul să acţionăm.”

„Trebuie să avem campanii de conştientizare, trebuie să ieşim la acţiuni de ecologizare a zonelor afectate, trebuie să salvăm pădurile prin stoparea tăierilor ilegale şi reîmpădurirea acestora, trebuie să colectăm deşeurile pe cât de mult selectiv, să le reciclăm şi valorificăm, să utilizăm mijloace de transport nepoluante, trebuie să avem o educaţie ecologică cât mai bună şi trebuie ca fiecare dintre noi să contribuie la protejarea mediului atât cât poate, pentru că, doar aşa, cu paşi mici dar constanţi, vom avea un mediu verde, curat şi sănătos pentru noi şi copiii noştri.”

Doamna Șerban transmite şi că „trebuie să avem în vedere: faptul că, fără un mediu înconjurător cât mai propice, nu ne putem desfăşura activităţile zilnice, starea noastră de sănătate va fi serios afectată iar schimbările climatice pe care cu toţii le resimţim deja, vor distruge ceea ce noi am creat, prin furtuni violente, viituri şi fenomene meteorologice extreme”.

„Cu puţin mai mult optimism, această sărbătoare a mediului eu aş vrea să o intitulez “Săptămâna mediului”! Cu siguranţă, mediul înconjurător merită mult mai mult!”

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” organizează conferința „Femeia – între normalitate și ideologie” sâmbătă, 25 martie, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12.00. Tema centrală a dezbaterilor este legată de valorile principale care definesc femeia în lumea contemporană și rolul acesteia în societate. După […]
AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
Adresată:  Domnului Marian NEACȘU, Secretar General al Guvernului De către: Senator Claudiu TÂRZIU, președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni Circumscripția electorală: nr. 42 București Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 22/03/2023 Obiectul întrebării: Programul multianual de burse identitare pentru elevii români din Ucraina. Stimate […]
ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ Adresată:  Domnului Attila-Zoltán CSEKE, ministrul al Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 21/03/2023 Obiectul întrebării: Realizarea […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]