Europarlamentarul AUR, Georgiana Teodorescu, solicită Comisiei Europene să facă publice toate datele privind contribuțiile individuale ale statelor membre, inclusiv ale României, în contextul în care guvernul Bolojan și președintele României ascund aceste informații de cetățeni, subliniind că transparența este esențială într-o democrație funcțională.
„De la invazia Rusiei în Ucraina, UE a fost și rămâne cel mai mare donator pentru statul ucrainean. 168,9 miliarde de euro au fost mobilizate pentru a sprijini Ucraina. Din acest total, 15 miliarde de euro, în baza unor acorduri bilaterale cu statele membre.
Pentru corecta informare a cetățeanului european, plătitor de taxe și impozite, și pentru a da dovadă de transparență, este vitală buna comunicare a tuturor aspectelor care țin de acest ajutor financiar.”, a declarat Georgiana Teodorescu.
În contextul declarațiilor recente ale ministrului ucrainean al Apărării, potrivit cărora România urmează să acorde cel de-al 23-lea pachet de sprijin militar, europarlamentarul AUR adresează Comisiei Europene următoarele întrebări oficiale:
„1. Care este până la acest moment contribuția României la sprijinul total acordat Ucrainei?
2. În ce au constat pachetele de sprijin oferite de România de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina?
3. În ce măsură sprijinul oferit prin intermediul Coridoarelor Verzi, inclusiv cele de la Marea Neagră, a fost contabilizat în calculul ajutorului financiar consolidat acordat de România?
4. În ce constă viitorul ajutor asumat deja de România pentru Ucraina și pe ce durată de timp se extinde el?
România nu poate fi tratată doar ca o zonă de tranzit sau un executant tăcut al deciziilor altora. Fiecare euro dat în numele nostru trebuie justificat, iar fiecare decizie de sprijin trebuie să aibă în spate o dezbatere reală și informarea completă a cetățenilor. Acesta este minimumul pe care îl datorăm românilor”, a declarat Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR.
Comments are closed