George Simion continuă lupta pentru revenirea la democrație | VIDEO

”Îi mulțumim președintelui POT, Anamaria Gavrilă, pentru sprijinul și determinarea de a rămâne uniți! Împreună continuăm lupta pentru revenirea la normalitate. Luptăm cu hotărâre pentru a obține o victorie istorică și pentru a face dreptate! Voința poporului trebuie ascultată!”

”Dragii noștri, suntem împreună și împreună vom fi și de acum înainte. Așa cum v-am promis înainte de a rămâne vreo candidatură definitivă, unul dintre noi îl va susține pe celălalt”, a spus George Simion, președintele AUR.

”S-a luat hotărârea ca împreună să îl susținem pe cel care are cele mai multe șanse. Pentru că domnul George Simion are un partid mare în spatele său, are o structură, noi toți trebuie să trecem peste partid, așa cum a spus și domnul Călin Georgescu si să susținem această mișcare, dându-i toate șansele. Așadar, eu mă voi retrage, ca să nu apar pe buletinul de vot și ca să nu se împartă voturile. Ne place, nu ne place, este un număr limitat de candidați pe care îi avem pe buletinul de vot și noi trebuie să alegem cu sufletul si să înțelegem si să respectăm decizia domnului Călin Georgescu, pe care a luat-o împreună cu noi”, a declarat Anamaria Gavrilă, președintele POT.

”Ducem mișcarea suveranistă mai departe și continuăm ce am început. Vom fi în fiecare zi împreună și vom fi împreună cu voi uniți în conștiință, uniți în cuget și simțiri. Mergem până la capăt! Nu este vorba de o persoană, ci de un principiu. Doamne ajută!”, a conchis George Simion.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

România se află din nou în fața unui scandal uriaș de corupție și incompetență guvernamentală, […]
Parlamentarii AUR vor depune un proiect legislativ pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și […]
Pe 26 martie, de la ora 17:30, ne vedem în Piața Victoriei, la București! Îl […]
Senatorul AUR, Niculina Stelea, consideră că decizia recentă a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) […]