Florin Popovici – Întrebare parlamentară – Gestionarea defectuoasă a proiectelor ANAR: situația PNRR, contracte, stadiu și grad de realizare

Adresată:

Doamnei Diana-Anda BUZOIANU, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

De către: Deputat Florin-Cornel POPOVICI

Circumscripția electorală: nr. 37, Timiș

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 18.09.2025

Obiectul întrebării: Gestionarea defectuoasă a proiectelor ANAR: situația PNRR, contracte, stadiu și grad de realizare

 

Stimată Doamnă Ministru,

În aplicarea art. 64 din Constituția României, art. 34 lit. d) și i) din Legea nr. 96/21 aprilie 2006, privind statutul deputaților și al senatorilor, art. 202 și 203 din Regulamentul Camerei Deputaților aprobat prin Hotărârea nr. 8 din 24 februarie 1994, republicat și având în vedere atribuțiile ce îmi revin în exercitarea mandatului de deputat în Parlamentul României, vă adresez prezenta interpelare:

În spațiul public au fost semnalate grave disfuncționalități și întârzieri majore în derularea proiectelor din cadrul Administrația Națională Apele Române (ANAR), instituție aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în perioada mandatului domnului Sorin Lucaci, fost director general al ANAR, recent demis din funcție.

Conform informațiilor prezentate public de către reprezentanții ministerului și mass-media: o România a pierdut peste 300 de milioane de euro din fondurile alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru infrastructura de apărare împotriva inundațiilor (diguri, baraje, poldere), ca urmare a neîndeplinirii jaloanelor și termenelor asumate;

  • Din peste 400 km de diguri prevăzuți, nu a fost construit niciun kilometru;
  • Din cele 13 baraje planificate, doar un singur obiectiv mai este eligibil pentru finanțare;
  • Din cele 13 poldere propuse, doar unul mai figurează pe lista de investiții;
  • Multe proiecte au rămas blocate în faza de avizare și documentație, fără demararea lucrărilor propriu-zise;
  • Ați dispus trimiterea Corpul de Control al ministrului pentru investigarea cauzelor și identificarea responsabilităților privind această situație

Având în vedere impactul grav asupra implementării PNRR și asupra capacității statului de a proteja populația și bunurile împotriva riscului de inundații, vă rog să îmi comunicați următoarele:

1. Care sunt concluziile Corpului de Control al Ministerului Mediului cu privire la activitatea conducerii ANAR din perioada mandatului domnului Sorin Lucaci?

2. Care sunt măsurile concrete luate de minister pentru recuperarea eventualelor prejudicii cauzate prin pierderea fondurilor PNRR și pentru tragerea la răspundere a persoanelor responsabile?

3. Ce măsuri administrative și organizatorice veți dispune pentru a preveni repetarea unor astfel de situații, inclusiv în ceea ce privește transparența, planificarea și execuția investițiilor publice din fonduri europene și naționale?

4. Care este stadiul actual al proiectului „Cadastrul Apelor” și ce impact concret estimează ministerul că va avea asupra accelerării investițiilor din domeniul gospodăririi apelor?

5. Cine este furnizorul lucrărilor ce fac obiectul contractului aferent proiectului „Cadastrul Apelor”, care este conținutul contractului, care a fost modalitatea de atribuire a acestuia (procedura de achiziție publică aplicată) și vă solicit să îmi comunicați copia integrală a acestui contract;

6. Câți kilometri de lucrări de refacere a digurilor din Componenta 2 a PNRR s-au realizat până la acest moment, cine este câștigătorul contractului, forma de atribuire, valoarea contractului, conținutul integral (forma scrisă) al acestuia, gradul de realizare și dacă lucrările sunt în termen, iar dacă nu sunt în termen, care sunt întârzierile constatate și ce măsuri intenționați să luați;

7. Care este suma totală exactă pierdută din fondurile alocate prin PNRR pentru ANAR și care este gradul de absorbție actual al acestor fonduri, defalcat pe componente și proiecte.

Vă solicit ca documentele și contractele prevăzute la punctele 5, 6 și 7 să îmi fie transmise și în format electronic (PDF), în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, pentru a asigura transparența și completitudinea informațiilor furnizate, la adresa de email florin.popovici@cdep.ro.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: […]
Adresată: Domnului Alexandru-Florin ROGOBETE, Ministrul Sănătății De către: Deputat Dan TANASĂ […]