Feodorov Lucian – interpelare parlamentară către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – Aplicarea dispozițiilor Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, dar și ale OUG nr. 123/2020 prin care se prevede dublarea alocațiilor pentru copii prin modificare și completarea Legii nr. 61/1993.

Adresată: Ministrul Muncii și Protecției Sociale

                 Doamna Raluca TURCAN

De către: LUCIAN FEODOROV – Deputat A.U.R

Subiectul: Aplicarea dispozițiilor Legii nr. 127 din 2019 privind sistemul public de Pensii, dar și ale Ordonanței de Urgență nr.123/2020 prin care se prevede dublarea alocațiilor de stat pentru copii prin modificare și completarea Legii nr. 61/1993

                                                Stimată doamnă ministru,

Din acțiunile și măsurile luate de Guvernul Cîțu de la începutul mandatului și până în prezent, când așteptăm numirea unui nou guvern în urma adoptării moțiunii de cenzură, nu pot decât să constat, cu profundă dezamăgire, faptul că s-a acționat premeditat împotriva cetățenilor români, atât a pensionarilor, cât și a copiilor, care reprezintă viitorul țării.

Având în vedere faptul că în calitate de deputat și de membru al Comisiei de buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților primesc sesizări din partea românilor legătură cu respectarea calendarului legal al majorărilor de pensii și de alocații de stat pentru copii,  vă solicit să îmi comunicați care sunt termenele de punere în aplicare a Legii nr. 127/2019 și a Ordonanței de Urgență 123/2020.

Cu mulțumiri,

Deputat AUR în Circumscripția 7 BOTOȘANI

LUCIAN FEODOROV

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR, Petrișor Peiu, reacționează ferm la haosul legislativ generat de actuala coaliție de guvernare, […]
Adresată: Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale De către: Deputat George-Nicolae […]
Adresată: Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale De către: Deputat George-Nicolae […]
”În cadrul unui interviu recent, acordat reputatei agenții de presă Info-Prim Neo (IPN), de la […]
Adresată: Ministrului Educației și Cercetării, domnului – Daniel Ovidiu David De către Domnul senator: Ştefan […]
AUR