Nu mai este un secret faptul că România se confruntă de zeci de ani cu probleme economice, corupție în masă și un mediu politic servil intereselor străine. Pare că doar generațiile politice se schimbă, dar abordarea umilă rămâne aceeași. România dă senzația unui stat predispus să se destrame prin prisma politicilor de cedare a resurselor și de încheiere a unor înțelegeri dăunătoare pentru cetățenii români.
Mai multe informații oficiale și declarații publice confirmă faptul că România a fost nevoită să limiteze rezervele de hrană destinate populației la cel mult trei săptămâni, în urma unui acord de împrumut încheiat cu Banca Mondială în anul 1997. În baza acestui acord, autoritățile române au fost obligate să reducă subvențiile pentru îngrășăminte, să taie cu cel puțin 25% sprijinul acordat pentru semințe, să lichideze și să privatizeze un număr semnificativ de societăți agricole și să mențină rezervele de stat la un nivel considerat insuficient pentru o siguranță alimentară durabilă.
În acest context, fostul ministru al agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat că România a fost constrânsă să nu depășească pragul de 350.000 de tone de cereale în rezervele de stat, restricție care a fost valabilă pentru aproximativ două decenii. În practică, această limitare a rămas în vigoare până în 2017, anul în care România a reușit să achite împrumutul către Banca Mondială.
Rămâne, însă, întrebarea: de ce au acceptat decidenții politici de la acea vreme o asemenea condiție? Sub justificarea reducerii implicării statului în economie, prin măsuri precum privatizarea și închiderea companiilor de stat, autoritățile urmăreau să elibereze resurse financiare pentru alte obiective considerate esențiale în procesul de ajustare macroeconomică, reformă structurală și pregătirea aderării la Uniunea Europeană, prin alinierea la normele europene.
Este evident că măsurile dictate de Banca Mondială, în special limitarea rezervelor de hrană și restructurarea agriculturii, au avut consecințe semnificative asupra populației. Prin slăbirea capacității de a asigura securitatea alimentară, s-a deschis un precedent riscant, care a crescut vulnerabilitatea anumitor segmente sociale în fața insecurității alimentare. Desființarea și privatizarea unităților agricole de stat, alături de diminuarea subvențiilor, au dus la creșterea șomajului și sărăciei în mediul rural, determinând migrarea populației către orașe și în afara țării. Cei mai afectați au fost micii agricultori și familiile cu venituri reduse, care nu au avut suficiente resurse pentru a face față tranziției către o piață liberalizată, ceea ce a dus la adâncirea inegalităților sociale.
De fiecare dată când vorbim de globalism și suveranitate națională, de un superstat federal sau Europa națiunilor, trebuie să ținem cont de astfel de exemple. Nu trebuie să permitem ca România să devină o colonie, un stat satelit care să folosească resursele naturale în detrimentul propriilor cetățeni. Aceste pseudo-înțelegeri cu entitățile internaționale nu reprezintă o salvare sau o rezolvare a problemelor, ci o amânare pentru următorii ani, o povară suplimentară pentru următoarele generații. Copiii noștri se nasc datori cu zeci de mii de euro din cauza politicilor ultimelor trei decenii, în timp ce românii muncesc jumătate de an pe degeaba, pentru a plăti taxe și impozite împovărătoare către statul român. Toate acestea trebuie oprite!
Comments are closed