”Decizia preşedintelui Nicuşor Dan de a lipsi de la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (23–29 septembrie 2025, New York) şi de a lăsa România reprezentată doar de ministrul de Externe, Oana Țoiu, este un gest inacceptabil, care loveşte direct în prestigiul şi credibilitatea statului român.
Adunarea Generală a ONU este, prin tradiţie, forumul unde şefii de stat şi de guvern îşi afirmă poziţiile, stabilesc contacte esenţiale şi fac lobby pentru interesele naţionale. Absenţa preşedintelui României de la această ediţie constituie un precedent nedorit şi ruşinos. Nicuşor Dan lasă România invizibilă şi fără acces la formatele unde rangul de reprezentare este la cel mai înalt nivel.
Nici măcar premierul Ilie Bolojan nu va fi prezent la New York, iar România ajunge să fie reprezentată doar de ministrul de Externe, exact într-un moment în care omenirea traversează una dintre cele mai tensionate perioade geopolitice din ultimele decenii.
Consecinţele pot fi dintre cele mai grave din punct de vedere al reprezentării externe. România este exclusă din cercul restrâns al negocierilor directe dintre şefi de stat, pierde ocazia de a încheia parteneriate economice şi de securitate şi riscă să fie percepută ca un actor marginal, lipsit de viziune.
Decizia lui Nicuşor Dan contrazice flagrant propriile sale declaraţii de la începutul mandatului, când vorbea despre „necesitatea ca România să fie bine reprezentată în plan internaţional”.
Pe 29 septembrie, Adunarea Generală a ONU va dezbate teme cruciale, de la războiul din Ucraina şi propaganda rusă până la criza din Gaza, drepturile omului şi Carta ONU. Exact în faţa acestor provocări majore, România va fi lipsită de vocea Preşedintelui. În diplomaţie, rangul este totul, iar absenţa şefului statului înseamnă slăbiciune şi irelevanţă.
Absenţa Preşedintelui transmite trei mesaje toxice: lipsă de respect faţă de cetăţenii României, care se aşteaptă ca şeful statului să fie prezent în faţa lumii, o viziune externă limitată, redusă obsesiv la câteva ţări vecine şi ignorând restul agendei globale şi o subordonare politică periculoasă, care arată că deciziile nu se iau la Bucureşti, ci în alte capitale.
Cum ar fi fost firesc să se procedeze? România ar fi trebuit să fie reprezentată la Adunarea Generală a ONU de către Preşedinte, aşa cum se întâmplă în mod obişnuit în cazul statelor responsabile şi conştiente de rolul lor internaţional. Dacă, din motive obiective, prezenţa şefului statului nu era posibilă, atunci soluţia corectă era ca premierul să conducă delegaţia, iar ministrul de Externe să fie secondat ca negociator de prim rang, cu mandat clar pentru întâlniri bilaterale şi dosare specifice. Astfel s-ar fi păstrat echilibrul între reprezentarea politică la vârf şi expertiza diplomatică, iar România ar fi arătat că tratează cu seriozitate cel mai important forum global”, a declarat deputatul AUR Fabian Radu.
Comments are closed