Una dintre cele mai grave dovezi ale incapacității actualei puteri de a administra România este modul în care au fost gestionate fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Modul în care a fost conceput și, ulterior, ratat, arată că așa zisa clasă politică „de maistream” s-a compromis definitiv. Regele e gol! Nu au viziune strategică, nu știu să guverneze, nu se pot organiza, nu au capacitate administrativă și, mai ales, oameni competenți!
Eșecul este pe toată linia! PNRR trebuia să reprezinte șansa unei modernizări accelerate a României: autostrăzi, infrastructură, reformarea administrației, o nouă lege a salarizării, consolidarea instituțiilor și investiții care să reducă decalajul dintre România și statele dezvoltate ale Uniunii Europene.
În schimb, PNRR a devenit, sub guvernările susținute de actuala majoritate, cronica unor întârzieri, amânări, ținte ratate și miliarde scoase din plan pentru că România nu mai era capabilă să le folosească la timp.
PNRR-ul României avea, înaintea renegocierii, o valoare de 28,5 miliarde de euro. După renegociere, bugetul acestuia a fost redus la 21,410 miliarde de euro. Chiar actele Guvernului consemnează diminuarea planului și eliminarea unor investiții care înregistrau întârzieri în implementare.
Cu alte cuvinte, peste 7 miliarde de euro au dispărut din anvelopa inițială a PNRR.
Politic, realitatea este extrem de gravă: România a avut la dispoziție un plan de 28,5 miliarde de euro și a ajuns să gestioneze unul de numai 21,410 miliarde de euro, după ani în care autoritățile nu au reușit să pregătească și să execute toate investițiile în calendarul asumat.
La 23 iunie 2026, după cea de-a patra cerere de plată, Comisia Europeană arăta că România încasase doar 60,6% din alocarea totală revizuită, în condițiile în care toate jaloanele și țintele trebuiau îndeplinite până la 31 august 2026. Aceasta este măsura reală a succesului cu care se laudă partidele guvernării.
DE LA 429 KM DE AUTOSTRADĂ LA PROIECTE SCOASE DIN PNRR
Infrastructura rutieră este unul dintre cele mai clare exemple. Ținta inițială cuprinsă în documentele PNRR era de 429 km de infrastructură rutieră construită și pusă în funcțiune, incluzând proiecte de pe A7, A8, A1 și A3.
În loc să accelereze lucrările pentru a respecta această țintă, România a ajuns să renegocieze programul și să elimine proiecte.
Analizele stadiului final al PNRR arată că două componente importante, de pe A8 și A3, au fost eliminate din finanțarea PNRR, după renegocierea din 2025 iar kilometriajul prevăzut inițial s-a redus foarte mult. Din totalul de 132,4 kilometri de autostradă rămași în mecanismul de finanțare, doar 45,9 kilometri (aproximativ 46 km) vor fi finalizați la timp.
Adică… o treime! Din treimea rămasă. Aceasta este diferența dintre promisiune și guvernare: s-au promis autostrăzi, iar când termenele nu au mai putut fi respectate, s-au redus țintele.
În loc ca România să construiască ceea ce și-a asumat, guvernarea a ajuns să adapteze angajamentele la propria incapacitate de execuție. Este exact inversul modului în care ar trebui administrat un program european de asemenea amploare.
LEGEA SALARIZĂRII: PATRU ANI DE AMÂNĂRI PENTRU UN JALON DE 770 DE MILIOANE DE EURO
Cel mai mare eșec este cel al Legii salarizării unitare. Reforma era cunoscută de ani de zile. Nu a apărut în vara anului 2026. Era unul dintre jaloanele majore asumate prin PNRR.
La 22 mai 2026, PSD, PNL, USR și UDMR au semnat, sub coordonarea Administrației Prezidențiale, un acord prin care se angajau să adopte noua lege. Termenul anunțat pentru îndeplinirea jalonului era 1 iulie 2026.
Termenul a trecut. Legea nu a fost adoptată. Discuțiile au continuat până în ultimele zile ale lunii august, când România se apropiase deja de termenul final al PNRR, 31 august 2026.
Premierul interimar Ilie Bolojan avertiza chiar el, la 22 iulie 2026, că neadoptarea legii înseamnă pierderea a 770 de milioane de euro.
La 24 august 2026, șansele ca proiectul să mai ajungă în Parlament înainte de expirarea termenului erau descrise drept extrem de reduse, după ce Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor nu reușiseră nici măcar să se pună de acord asupra formei reformei.
Aceasta nu mai poate fi prezentată drept o simplă întârziere administrativă.
Este un eșec politic major. O reformă începută încă din 2022, discutată ani de zile, amânată în perioada electorală și reluată în 2026 în ultimele săptămâni înaintea expirării PNRR a fost tratată de guvernare ca și cum Bruxelles-ul urma să amâne termenul până când partidele de la București aveau să ajungă la o înțelegere. Europa nu a întârziat. Guvernarea României a întârziat și a ratat!
LEGEA ANI: ÎNCĂ UN JALON TRANSFORMAT ÎN CRIZĂ POLITICĂ
Același tipar s-a repetat în cazul reformei privind integritatea și al Legii ANI. În loc ca un jalon european cunoscut din timp să fie pregătit și adoptat într-o procedură normală, transparentă și predictibilă, România a ajuns din nou în ultimele zile ale PNRR, cu un proiect controversat, contestări constituționale și modificări adoptate în regim de urgență.
La 26 august 2026, Senatul a adoptat definitiv Legea integrității cu 106 voturi pentru, 19 împotrivă și nicio abținere, păstrând așa-numitul „amendament Fritz”. Legea reprezintă un jalon al PNRR legat de aproximativ 770 de milioane de euro și trebuia finalizată până la 31 august 2026. Dar aici eșecul administrativ a fost dublat de un spectacol politic fără precedent pentru România.
DE LA „SĂ ATRAGEM BANII EUROPENI” LA „NU DAȚI BANII ROMÂNIEI”
În momentul în care România se afla în ultimele zile în care mai putea salva jaloanele PNRR, liderii grupurilor PPE și Renew Europe din Parlamentul European – familiile politice europene în care se regăsesc PNL și, respectiv, USR – au transmis președintei Comisiei Europene o scrisoare în care au cerut condiționarea fondurilor și reținerea celor 770 de milioane de euro dacă problema privind Legea ANI și „amendamentul Fritz” nu era soluționată.
Comisia Europeană a confirmat primirea scrisorii și a anunțat că Legea integrității va fi evaluată în cadrul celei de-a șasea și ultimei cereri de plată a României.
Am ajuns astfel într-o situație politică profund absurdă.
Partidele care și-au construit întreaga legitimitate publică pe discursul accesării fondurilor europene au ajuns asociate politic, prin propriile familii europene, cu un demers prin care Comisiei i se cere să nu elibereze bani destinați României.
În loc să rezolve în România, prin dialog politic și prin proceduri parlamentare normale, o dispută privind o lege românească, conflictul a fost exportat la Bruxelles, cu 770 de milioane de euro ai României puși în joc.
Aceasta este imaginea finală a modului în care a fost administrat PNRR.
Mai întâi, guvernarea întârzie reformele. Apoi ratează termenele. Apoi renegociază și scoate proiecte din plan. Apoi ajunge în ultimele zile înainte de 31 august 2026 să adopte legi fundamentale pe repede-înainte. Iar la final, reprezentanții unor familii politice europene în care se regăsesc partide ale actualei puteri cer Comisiei Europene să condiționeze chiar banii pe care România încearcă disperat să-i mai salveze.
CINE RĂSPUNDE PENTRU BANII PIERDUȚI?
PNRR nu a fost un cadou politic făcut unui guvern. Acești bani reprezentau o șansă istorică pentru România. Trebuiau să devină autostrăzi, spitale, școli, infrastructură, digitalizare, reforme și investiții. Un euro care putea fi atras pentru dezvoltarea României și nu a fost atras înseamnă fie o investiție care nu se mai face, fie o investiție pe care contribuabilul român va trebui să o plătească ulterior din bugetul național.
De aceea, eșecul PNRR nu este o discuție tehnică între ministere și Comisia Europeană. Este o problemă de responsabilitate politică. Cine răspunde pentru țintele ratate? Cine răspunde pentru proiectele eliminate? Cine răspunde pentru autostrăzile care au fost scoase din PNRR? Cine răspunde pentru faptul că o reformă precum Legea salarizării, cunoscută de ani întregi, a ajuns să fie negociată în ultimele zile înainte de expirarea termenului? Cine răspunde pentru faptul că România a ajuns să riște 770 de milioane de euro pentru că partidele puterii nu au fost capabile să își rezolve propriile conflicte politice?
Și, mai ales: cine răspunde pentru faptul că România a pornit de la un PNRR de 28,5 miliarde de euro și a ajuns la unul de 21,410 miliarde de euro?
AUR CERE RĂSPUNDERE POLITICĂ PENTRU EȘECUL PNRR
AUR consideră că gestionarea PNRR reprezintă una dintre cele mai mari ratări administrative și politice ale ultimilor ani.
Nu putem accepta ca după ani de guvernare, după ministere întregi dedicate fondurilor europene, după structuri speciale, consultanță și mii de funcționari implicați în implementarea PNRR, explicația finală să fie că nu a mai fost timp.
Termenul de 31 august 2026 a fost cunoscut. Jaloanele au fost cunoscute. Țintele au fost cunoscute. Banii au fost disponibili. Ceea ce a lipsit a fost capacitatea politică și administrativă de a transforma aceste resurse în dezvoltare pentru România.
Guvernarea care le cere astăzi românilor taxe mai mari pentru a acoperi deficitul trebuie să explice mai întâi de ce nu a fost capabilă să folosească integral banii europeni pe care România îi avea la dispoziție.
Nu poți cere românilor să plătească mai mult după ce tu, ca stat, ai fost incapabil să atragi banii pe care îi aveai deja la dispoziție.
Acesta este adevăratul bilanț al PNRR: ținte reduse, reforme amânate, proiecte eliminate, bani puși în pericol și, în final, nota de plată transferată din nou către cetățenii României.
Guvernarea trebuie să plece! Partidele politice care au guvernat România vreme de decenii trebuie să plece de la guvernare! Alegeri anticipate și resetarea României!
Comments are closed