Dumitrina Mitrea – Lege pentru modificarea art. V alin. (1) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung

CĂTRE,

BIROUL PERMANENT AL SENATULUI

În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată și cu prevederile art. 92 alin. (2) și (4) din Regulamentul Senatului, republicat, vă înaintăm propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea art. V alin. (1) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung spre dezbatere și adoptare.

În temeiul art. 111 alin. (1) din Constituția României, republicată vă adresăm rugămintea de a solicita Guvernului, să comunice punctul de vedere asupra prezentei propuneri legislative și informații privind implicațiile bugetare generate de această – fișă financiară.

Conform prevederilor art. 113 din Regulamentul Senatului, republicat, solicităm procedura de urgență pentru această inițiativă legislativă.

De asemenea, adresăm rugămintea de a solicita avizul Consiliului Legislativ și  avizul Consiliului Economic și Social.

INIȚIATOR:

DEPUTAT: DUMITRINA MITREA

EXPUNERE DE MOTIVE

Ordonanța Guvernului nr. 16/2022 prevede la articolul III :

”(1) Prin derogare de la prevederile art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță, în anul 2023, cota redusă de TVA de 5% se aplică și pentru:a) livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice, dacă au încheiat până la 1 ianuarie 2023 acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea de astfel de locuințe;”

Prin art. V alin. (1) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung se prevede:

”(1) Prin derogare de la prevederile art. 291 alin. (2) lit. m) pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2024 se aplică o cotă redusă de TVA de 5% pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, dacă au încheiat în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023 acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea unei astfel de locuințe.”

Propunerea legislativă vine în interpretarea, clarificarea şi aplicarea unitară și sincronizată a prevederilor legale și să îndrepte o nedreptate făcută dintr-o eroare, sperăm noi,  persoanelor fizice care în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, au încheiat acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea unei astfel de locuințe, anterior anului 2023, în sensul în care, conform actualelor prevederi legale introduse prin Legea nr. 296/2023, aceștia nu mai beneficiază de cota de TVA de 5%, cotă care era în vigoare la data la care aceștia au încheiat acte juridice care au ca obiect plata în avans pentru achiziția de locuințe.

Pentru considerentele arătate, supunem Parlamentului prezenta propunere legislativă pentru modificarea art. V alin. (1) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, spre dezbatere și adoptare în regim de urgență.

INIȚIATOR:

DEPUTAT: DUMITRINA MITREA

LEGE pentru modificarea art. V alin. (1) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung

Parlamentul României adoptă prezenta lege:

Articol unic – Alineatul (1) al articolul V din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 27 octombrie 2023, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

”(1) Prin derogare de la prevederile art. 291 alin. (2) lit. m) pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2024 se aplică o cotă redusă de TVA de 5% pentru livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, dacă au încheiat, până la 01 ianuarie 2024, acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziţionarea unei astfel de locuinţe.”

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, explică cum coaliția Ciolacu-Bolojan-Kelemen aplică legea fundamentală a României, Constituția României. “Textul legal care guvernează procedura de suspendare a președintelui este următorul: „(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor […]
Asistăm la o realitate îngrijorătoare în România: marile lanțuri de hipermarketuri au monopolizat piața, iar statul, prin Consiliul Concurenței, nu doar că tolerează această situație, ci pare să fie complice! În toată Europa, există reguli clare: pe un anumit sector, un brand poate avea maximum două […]
Liderul grupului AUR din Senat, Petrișor Peiu, a acuzat reprezentanții coaliției de guvernare PSD-PNL de sabotarea opoziției, după ce Comisia de la Veneția a cerut o întrevedere cu parlamentarii AUR pe tema comasării și fraudării alegerilor, dar conducerea Senatului nu a informat grupul AUR cu privire […]
Deputatul AUR, Dan Tanasă, demontează ipocrizia PSD și a senatorului traseist Daniel Zamfir, care s-a lăudat ieri în Parlament cu campania PSD denumită “CUMPĂRĂ ROMÂNEȘTE”. „L-am auzit ieri pe Daniel Zamfir cum se dădea mare apărător al intereselor românilor și lăuda o campanie fictivă a PSD […]
George Simion, președintele AUR, a declarat miercuri seară, la finalul votului din plenul celor două camere ale Parlamentului că s-au depus, pentru a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. ”Am depus a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. Este absolut inadmisibil ce […]
AUR denunță abuzurile coaliției și solicită punerea pe ordinea de zi a Parlamentului suspendarea lui Klaus Iohannis! Președintele AUR, George Simion, a transmis un mesaj ferm de la tribuna Parlamentului, acuzând fraude, manipulare și indiferență față de cetățeni. “Plafonul nesimțirii de a-l lăsa pe plăvanul de […]