Adresată: Doamnei Oana-Silvia ȚOIU, ministru al Afacerilor Externe
Domnului Radu MARINESCU, ministru al Justiției
Doamnei Lavinia ARNĂUTU, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
De către: Senator Cristina-Gabriella DUMITRESCU, președinte al Comisiei pentru Românii de Pretutindeni
Circumscripția electorală: nr. 24 Iași
Obiectul întrebării: Situația actuală, pe plan cultural, identitar, educațional, mediatic și religios, a minorității române înrudite din Uzbekistan.
Doamnă ministru,
Domnule ministru,
Doamnă secretar de stat,
În urma documentărilor realizate de Comisia pentru românii de pretutindeni din Senatul României, au fost identificate informații relevante privind prezența istorică și actuală a unei comunități de români și de urmași ai românilor basarabeni deportați în Asia Centrală – în special în Uzbekistan – în contextul represiunilor sovietice din anii 1949 și 1951.
După cum se știe, la 6-7 iulie 1949 și la 1 aprilie 1951, regimul sovietic a organizat două mari operațiuni de deportare – IUG/SUD și SEVER/NORD – prin care zeci de mii de cetățeni români din Basarabia au fost trimiși „pe vecie” în Siberia, Kazahstan și alte regiuni ale Asiei Centrale. Printre aceștia s-au aflat numeroși membri ai comunității religioase „Martorii lui Iehova”, acuzați de „activitate antisovietică” și de apartenență la „secte ilegale”, mulți dintre ei fiind de origine românească.
Potrivit informațiilor de arhivă și mărturiilor adunate ulterior, o parte dintre acești deportați și urmașii lor trăiesc astăzi compact în localitățile din apropierea capitalei Tașkent, în special în raionul Bostanlîk, unde, conform autorului kazah Artur Artiomiev, „moldovenii” – în fapt, românii basarabeni – reprezintă circa 90% dintre membrii comunității religioase „Martorii lui Iehova”. Acești oameni și-au păstrat limba română (în grai moldovenesc), tradițiile și obiceiurile, deși, de-a lungul deceniilor, li s-a interzis revenirea la baștina lor și li s-au impus numeroase restricții.
Conform datelor istorice disponibile, recensămintele din perioada sovietică și cea post-sovietică indică o evoluție constantă a numărului de etnici români în Uzbekistan: 1926 – 180 persoane; 1939 – 600; 1959 – 1.488; 1970 – 2.890; 1979 – 3.283; 1989 – 6.113; 2000 – 4.404 persoane.
Astăzi, românii din Uzbekistan reprezintă, după cei din Kazahstan, a doua comunitate românească din spațiul central-asiatic. În pofida distanței geografice și a condițiilor istorice dure, aceștia continuă să manifeste un puternic atașament față de originea lor românească, menținând elemente de limbă, port și tradiții populare.
Totodată, potrivit surselor din teren, membrii acestor comunități, mai ales cei din rândul „Martorilor lui Iehova”, se confruntă cu dificultăți de natură administrativă și juridică, legate de exercitarea efectivă a libertății religioase, precum și cu lipsa accesului la sprijin educațional și cultural din partea statului român.
În conformitate cu legislația română, acești etnici români și urmașii lor au dreptul să solicite redobândirea cetățeniei române și să beneficieze de sprijinul autorităților române pentru conservarea și afirmarea identității lor etnice, culturale și spirituale, indiferent de apelativul folosit în raport cu ei.
Observăm totodată că Ambasada României la Tașkent prezintă pe pagina sa oficială de internet, următoarele informații, la compartimentul dedicat comunității românești din țara de acreditare: „În Uzbekistan nu există o comunitate românească propriu-zisă. Ambasada invită cetățenii români prezenți în Uzbekistan să îşi anunţe prezenţa în zonă, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă ori să se adreseze misiunii pentru solicitări de asistență în orice domenii de competența Ministerului Afacerilor Externe al României”.
Având în vedere aceste elemente, vă rog respectuos să îmi comunicați punctual:
1.Ce date actualizate dețin Ministerul Afacerilor Externe și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) privind numărul, localizarea și statutul socio-cultural al românilor din Uzbekistan, în special al celor din regiunea Tașkent (raionul Bostanlîk).
2. Ce acțiuni concrete au fost întreprinse, prin Ambasada României la Tașkent sau prin alte canale diplomatice, pentru identificarea, sprijinirea și includerea acestor comunități în programele culturale, educaționale și religioase dedicate românilor de pretutindeni.
3. Există sau nu o cooperare instituțională între MAE și DRP în vederea sprijinirii acestor comunități din Asia Centrală.
4. Ce forme de asistență (burse, cursuri de limbă română, donații de carte, sprijin logistic sau religios) le-au fost oferite în ultimii 35 de ani acestor români și urmașilor lor pentru păstrarea identității naționale și a limbii române.
5. Dacă în ultimii 35 de ani membri ai comunității românești din Uzbekistan au solicitat sau nu redobândirea cetățeniei române. În eventualitatea unui răspuns afirmativ la acest punct al întrebării parlamentare, vă rog să specificați numărul de solicitări, respectiv, de aprobări de redobândire a cetățeniei române, defalcat pe fiecare ani ai perioadei.
6. Dacă Ministerul Afacerilor Externe intenționează sau nu să efectueze, în colaborare cu alte instituții, o misiune de documentare sau o vizită oficială în Uzbekistan, pentru a evalua direct situația acestor comunități românești și a propune măsuri de sprijin concret.
7. Dacă Ambasada României în Uzbekistan va aduce în conformitate cu realitatea informațiile postate pe pagina sa oficială de internet la compartimentul „comunitatea românească din Uzbekistan”, cu referire expresă la etnicii români, nu doar la cetățenii români din această țară.
Comments are closed