Dorinel Cosma – Interpelare – Situația proiectelor finalizate prin intermediul programelor PNDL 2 și Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” în județul Botoșani

Adresată: Domnului Attila-Zoltán CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

De către Domnul senator: Dorinel COSMA

Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani

Grupul Parlamentar: A.U.R.

Ședința Senatului din data de: 08.02.2023

Obiectul Interpelării –  Situația proiectelor finalizate prin intermediul programelor PNDL 2 și Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” în județul Botoșani

          Stimate domnule ministru,

          Nevoia de investiții pentru comunitățile din România este cât se poate de urgentă. Programului Național de Investiții Anghel Saligny a fost făcut pe genunchi, este nedetaliat și lasă loc unor abuzuri și politizări care, cu siguranță, nu vor scoate comunitățile locale din subdezvoltare.

Programul Anghel Saligny pare să nu fi luat în calcul probleme deja semnalate în repetare rânduri atât de societatea civilă, cât și de investigațiile jurnarlistice, adică cheltuirea ineficientă a resurselor financiare puse la dispoziție primăriilor.

Guvernele care s-au succedat la conducerea țării nu au oferit opiniei publice o evaluare publică a PNDL 1 și PNDL 2, pentru a vedea cu adevărat dacă aceste programe au dat cu adevărat rezultate.

          Având în vedere cele expuse, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde la următoarele întrebări:

  1. De ce  ministerul pe care îl conduceți nu a oferit nici până în acest moment opiniei publice datele unei evaluări a PNDL 1 PNDL 2?
  1. Care sunt metodele prin care autoritarea centrală se asigură că lucrările efective din Botoșani se încadrează în cele mai înalte standarde de calitate?
  1. Puteți furniza o listă cu proiectele finanțate prin PNDL 2 și Programul Național Anghel Saligny implementate sau în curs de implementare în județul Botoșani, incluzând suma totală a acestora, obiectivele și stadiul lor la momentul redactării răspunsului?
  1. În ce măsură ați verificat proiectele în care anchete jurnalistice și alte semnale din partea societății civile au sesizat nereguli în PNDL 2?
  1. Îmi puteți pune la dispoziție o listă cu toate proiectele finanțate prin PNDL 2 și Programul Național Anghel Saligny în care s-a constatat că nu au fost respectate toate cerințele tehnice, cu precizarea pentru fiecare caz, a măsurilor dispuse pentru a recuperea prejudiciilor și a remedia problemele tehnice?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat marți, 21 martie, la Parlament, dezbaterea cu tema „Legile educației – de la intenție la realitate”. La evenimentul organizat de AUR au luat parte specialiști în domeniul educației, reprezentanți ai sindicatelor, ai Patriarhiei Române, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai […]
AUR
Alianța pentru Unirea Românilor organizează în data de 21 martie 2023 de la ora 12:00, în sala Grupului AUR de la Camera Deputaților, o dezbatere cu tema: Legile educației – de la intenție la realitate. Comisia națională de specialitate din cadrul partidului organizează dezbaterea „Legile educației […]
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR și președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, a avut o întâlnire cu E.S. Ambasadorul Brândușa Predescu și echipa misiunii diplomatice a României la Sofia. Printre temele abordate s-a aflat situația culturală dificilă a comunității […]