Interpelări

Florin-Bogdan VELCESCU – Întrebare – Corecții opace în sistemul TollRO și lipsa unui canal real de asistență pentru transportatori

Către: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, domnului Ștefan-Ovidiu POPA, Ministru 

De la: Domnul Deputat Florin-Bogdan VELCESCU, Deputat în Circumscripția electorală nr. 3, ARGEȘ

Subiectul: Corecții opace în sistemul TollRO și lipsa unui canal real de asistență pentru transportatori

Stimate domnule ministru,

Am fost sesizat de un operator de transport rutier de marfă că din contul său de credite TollRO au fost retrase două sume, marcate ca debitări de tip „corecție” în absența unei sesiuni de tarifare asociată:

– 3.557,30 lei, la data de 12.10.2026;

– 2.467,28 lei, la data de 20.10.2026.

Suma totală este de 6.024,58 lei.

În răspunsul scris al Suportului TollRO, operatorul a primit următoarele informații:

  • suportul confirmă cele două debitări;
  • suportul nu poate vedea motivul acestor corecții și nu le poate anula;
  • problema a fost comunicată către echipa tehnică (nivel 2), fără să poată fi indicat un termen de soluționare.

Utilizatorul reclamă, de asemenea, că singurul canal de comunicare disponibil este e-mailul, fără posibilitatea de a discuta, facil, cu un reprezentant acreditat.

În condițiile în care administrarea sumelor achitate de utilizatori se realizează prin intermediul unor sisteme informatice, consider necesară clarificarea procedurilor aplicabile operațiunilor de regularizare financiară, în special atunci când acestea determină diminuarea soldului disponibil fără o corespondență directă cu sesiunile de parcurs evidențiate în cont.

Având în vedere că sistemul este gestionat de CNAIR, aflată în subordinea ministerului pe care îl conduceți, vă rog să îmi comunicați:

  1. Ce reprezintă debitările de tip „corecție” din conturile de credite TollRO și în baza cărui temei legal pot fi efectuate fără o sesiune de tarifare asociată?
  2. Câte debitări de tip „corecție” au fost efectuate de la 1 octombrie 2026 până în prezent? Vă rog să precizați câte conturi au fost afectate și care este valoarea lor totală.
  3. Reprezintă aceste debitări stabilirea ulterioară a tarifului TollRO pentru intervalele de disfuncționalitate ale platformei?
  4. Pe baza căror date (de exemplu, date de localizare din aplicație sau date ale camerelor de control) și prin ce metodă de calcul se stabilește ulterior tariful TollRO? Este utilizatorul informat cu privire la traseul și distanța luate în calcul?
  5. Care este procedura prin care un utilizator poate contesta o astfel de corecție, în ce termen se soluționează contestația și cum se face restituirea sumelor debitate eronat?
  6. Cum se explică faptul că personalul de suport nu are acces la motivul unei debitări efectuate de propriul sistem? Care este termenul maxim de soluționare a sesizărilor escaladate către echipa tehnică?
  7. Intenționează CNAIR să pună la dispoziția utilizatorilor un serviciu de asistență telefonică? Dacă da, în ce termen?
Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.