Deputatul Adrian Axinia, vicepreședintele AUR: ”România, îngropată în datorii. Guvernul PSD-PNL să vină de urgență cu măsuri!”

Ministerul Finanțelor anunță că datoria publică a României a ajuns la 802 miliarde de lei și a trecut pragul critic de 50% din PIB. În aceste condiții, somăm Guvernul, respectiv pe Marcel Boloș, ministrul finanțelor, să prezinte urgent măsurile pe care le are în vedere pentru reducerea cheltuielilor la stat, așa cum prevede Legea responsabilității fiscal bugetare. 

Pe parcursul anului trecut, guvernarea Nicu și Marcel a adoptat mai multe ordonanțe de urgență prin care se băteau cu pumnul în piept că vor reduce cheltuielile. Promiteau să vor reduce numărul secretarilor de stat cu 20%, că vor plafona cheltuielile inutile și că vor reduce numărul de șefi în administrația publică. De asemenea, bugetul acestor instituții trebuia să scadă cu 20% până la finalul anului. În realitate, deficitul bugetar a urcat la 28,99 miliarde de lei după primele două luni ale acestui an, dublu față de anul trecut.

În lipsă de soluții pentru susținerea economiei românești, Guvernarea PSD-PNL a găsit soluția „miraculoasă” pentru a acoperi gaura bugetară dar și pentru a găsi fondurile necesare pentru cheltuielile pe care le-au angajat: guvernarea pe datorie.

Datoria publică a crescut, din august 2023 până în ianuarie 2024 cu aproximativ 100 de miliarde de lei și a trecut pragul psihologic de 50% din PIB. Doar în luna ianuarie a acestui an Guvernul condus de Marcel Ciolacu a adăugat 18 miliarde de lei la datoria guvernamentală.

E ireal cum liderii Partidului Comasat Român aleg să îi sfideze pe români și să îi batjocorească, în ciuda legilor pe care tot ei le dau.

Nu am văzut în ultimul an investiții concrete pentru români. Nu am văzut spitale noi, creșe sau școli modernizate. Am auzit însă promisiuni mari, pomeni electorale pe care PNL și PSD le fac de 34 de ani. În continuare peste 40% dintre români nu au apă și canalizare. În continuare mii de școli au wc în curte, iar elevii sunt nevoiți în zeci de sate să meargă kilometri întregi pe jos, pe un drum lipsit de trotuar, ca să ajungă la școală. Oamenii mor în spitale, iar dacă au norocul să trăiască se externează cu mai multe boli decât atunci când au fost internați.

Unde se duc așadar banii pe care îi tot împrumutăm cu dobânzi uriașe de la o lună la alta? Pe pensiile speciale pe care Rareș Bogdan a promis că le elimină în 30 de zile, dar în realitate numărul beneficiarilor e tot mai mare? Pe salariile și bonusurile șefilor de instituții numiți politic?

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, trebuie să răspundă urgent la aceste întrebări. AUR îi va solicita acestuia să se prezinte de urgență în fața Parlamentului la Ora Guvernului pentru a explica adevărata situație economică a României, măsurile pe care le au în vedere (dacă există), dar și pe ce anume sunt cheltuiți toți banii împrumutați.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, împreună cu o echipă de voluntari, au organizat o acțiune de curățenie în Delta Văcărești din București. Această zonă, situată la doar 5 km de centrul orașului, reprezintă cel mai mare spațiu verde compact din București, acoperind o suprafață […]
Specialiștii care au lucrat la programul de guvernare propus de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) au prezentat vineri, 12 aprilie, în cadrul unui eveniment organizat la Grand Hotel București, mai multe măsuri care apar în acesta. AUR a ales să prezinte măsuri ale programului de guvernare […]
Președintele Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu, a reacționat foarte dur față de votul din 11 aprilie din Parlamentul European, privind includerea, în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a dreptului la avort. „O oroare fără margini a fost votată de […]
Revendicăm atenția asupra unui eveniment profund șocant, care a avut loc recent în cadrul sistemului medical românesc și care aruncă o umbră întunecată asupra integrității acestui malaxor condus de Ministrul Rafila. Un asistent medical din cadrul Spitalului Sf. Pantelimon din București aduce acuzații grave, sugerând că […]
În această săptămână, la Bruxelles, s-a votat dosarul privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație care prevede impunerea unor cote de refugiați pentru statele membre, un subiect fierbinte ce revine periodic în prim-plan și care a creat de-a lungul timpului controverse și tensiuni între reprezentanții […]
Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Municipiului București, solicită președinților PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, retragerea de urgență a candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la funcția de primar al Capitalei. Potrivit lui Mihai Enache, în ultimele zile au apărut mai multe informații care devoalează […]