Dan Tanasă – Întrebare parlamentară – Clarificări despre normele didactice ocupate de profesorii necalificați

Adresată:

Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru, Ministerul Educației și Cercetării

De către: Deputat Dan TANASĂ

Circumscripția electorală: nr. 8 Brașov

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 04.03.2025

Obiectul întrebării: Clarificări despre normele didactice ocupate de profesorii necalificați

 

Stimate domnule Ministru,

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că activitatea profesorului se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână.

Din păcate, programul ”România Educată” și-a demonstrat limitele, acționând, mai mult, ca un vehicul politic decât ca un mijloc prin care învățământul românesc să depășească traumele de după anii 1990.

Problema corpului profesoral este una acută – nu există programe naționale prin care tinerii absolvenți să fie încurajați să intre în sistem, în continuare, examenele de acces în sistem sunt total decuplate de realitatea din școală, accentul se pune pe munca de birou, completarea a sute de documente, în detrimentul asigurării calității actului didactic, iar exemplele pot continua.

Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți următoarele:

1. Care este numărul de profesori suplinitori care predau în școlile și grădinițele din România pentru anul școlar 2024-2025, defalcat, pentru fiecare județ în parte?

2. Care este numărul de profesori titulari care predau în școlile și grădinițele din România pentru anul școlar 2024-2025, defalcat, pentru fiecare județ în parte?

3. Care este situația, la nivel național, a posturilor pentru profesorii din centrele și cabinetele psihopedagogice?

4. Care este situația, la nivel național, a posturilor netitularizabile?

Solicit răspuns scris.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR, Petrișor Peiu, condamnă poziția premierului Marcel Ciolacu față de creșterea deficitului bugetar, atrăgând […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, denunță falimentul programat al industriei românești, odată cu colapsul combinatului siderurgic […]
Deputatul AUR, Gianina Șerban, condamnă ferm ipocrizia PSD și PNL, care după ani de promisiuni […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, avertizează că Europa se îndreaptă spre un dezastru economic, iar Comisia […]
Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru, Ministerul Educației și Cercetării De către: Deputat Dan TANASĂ Circumscripția […]